Neamţ: Doi poliţişti acuzaţi de crimă -Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Doi poliţişti acuzaţi de crimă -Revista presei locale
Neamţ: Doi poliţişti acuzaţi de crimă -Revista presei locale

Citiţi cele mai importante titluri ale ziarelor din Neamţ

Doi poliţişti sunt acuzaţi de crimă


Incidentul a avut loc pe 28 august 2008, iar oamenii legii au fost acuzaţi atunci de lovituri cauzatoare de moarte, aplicate defunctului Constantin Avădănii, care a decedat două zile mai târziu. Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a celor doi poliţişti. Timp de un an au avut loc expertize medico-legale care au confirmat că victima avea 11 coaste rupte, plămânii şi ficatul perforate, răni care au fost provocate prin loviri repetate. Pentru acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte cei doi poliţişti riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 şi 15 ani de închisoare.


Sursa: Monitorul de Neamţ



Ucis de caniculă


Ieri dimineaţă un romaşcan a suferit un infarct în timp ce era la volan. Maşina scăpată de sub control a acroşat un alt autoturism aflat în trafic. Un biciclist a scăpat ca prin minune de roţile maşinilor. Şoferul în vârstă de 50 de ani a cărui inimă s-a oprit din cauza căldurii excesive, nu a mai putut fi salvat. Incidentul s-a petrecut în centrul Romanului, în faţa clădirii Romtelecom.


Sursa: Ziarul de Roman



Banii pentru copii nemţeni, „evaporaţi” de o pană de current


Peste 100 de persoane care beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului nu şi-au mai primit banii de o bună perioadă de timp. Motivul: o pană de current a răvăşit baza de date a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale. Unor beneficiari le-au fost schimbate adresele, iar altora, care aşteptau banii acasă prin mandat poştal, le-au fost virate sumele în conturile altor titulari. Reprezentanţii APS au descoperit erorile sistemului abia după câteva luni, timp în care beneficiarii au înaintat zeci de sesizări.


Sursa: Realitatea Media



150 de milioane pentru o întâlnire amoroasă


Un tânăr din Bahna are de săvârşit doi ani de închisoare şi de achitat 150 de milioane de lei pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Deşi fata nu a fost forţată pentru a întreţine relaţii sexuale, instanţa a decis că vinovat este tânărul Ioan Postolache. Acesta este acum bun de plată pentru că era în cunoştinţă de cauză despre vârsta minorei, care la vremea evenimentului, 14 septembrie 2007, avea numai 13 ani.


Sursa: Monitorul de Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite