Cursuri suspendate și ore de predare mai scurte în școlile din Neamț

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două unități școlare din mediul rural cursurile au fost suspendate, iar în alte școli, ora de curs a fost diminuată la 45 de minute. 20 de copii din comuna Alexandru cel Bun nu au putut ajunge astăzi la ore pentru că s-a defectat microbuzul școlar.

Conducerea Inspectoratului Școlar Neamț a decis să suspende cursurile la școala din comuna Dobreni din cauză că a intervenit o avarie la central termică ce asigura căldura în clase.

Atenţie! Cod galben de ninsori în Moldova. Află cum va fi vremea în regiune

O decizie similară a fost luată și în cazul școlii din comuna Stănița unde au fost semnalate, de miercuri, probleme legate de transportul în condiții de siguranță a elevilor.  

Sacrifiu pentru şcoală: Fac naveta pe jos sau cu căruţa ca să aibă acces la educaţie

„Am decis astăzi, la ora 10.00 să suspendăm cursurile la Stănița in urma sesizărilor venite din partea părinților care transportau elevii la școală, urmând ca până maine, în parteneriat cu primăria de acolo să găsim o variantă pentru deplasarea copiilor la unitatea de învățământ", a spus Luminița Vârlan, inspector școlar general.

Probleme au fost și în comuna Alexandru cel Bun, de lângă Piatra Neamț, 20 de copii fiind nevoiți să rămână acasă pentru că mașina de transport școlar s-a stricat.

Cu aceleași probleme cauzate de ger se confruntă și elevii din satul Giurgeni, comuna Valea Ursului, inspectorul de specialitate urmând să propună, în funcție de soluțiile ce pot fi găsite, suspendarea sau nu a cursurilor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite