Creditele bancare, un lux pentru nemţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemţenii preferă să-şi retragă economiile decât să mai facă alte împrumuturi
Nemţenii preferă să-şi retragă economiile decât să mai facă alte împrumuturi

Numărul celor care iau împrumuturi a scăzut în ultima perioadă, iar tot mai mulţi deponenţi îşi retrag economiile. În luna decembrie, creditele acordate de bănci nemţenilor au fost cu 9 milioane de lei mai mici decât în noiembrie 2009. În paralel, au crescut restanţele persoanelor fizice la plata ratelor.

La începutul acestui an, agenţii economici aveau credite în valoare totală de 633 milioane de lei, cu 4 milioane de lei mai puţin faţă de noiembrie, în timp ce populaţia era „încărcată” cu împrumuturi în valoare de 615 milioane de lei, în scădere cu 5 milioane de lei faţă de luna anterioară.

„Creşterea plafonului de îndatorare la 70% din venituri i-a făcut mai rezervaţi pe oameni să solicite împrumuturi pentru nevoi personale. Au mers mai bine creditele pentru programul «Prima Cas㻓, a precizat Ana Călăraşu, directorul unei sucursale bancare din Piatra Neamţ.

Datoriile cresc constant

În schimb, BNR a confirmat interesul nemţenilor pentru creditele contractate în scopul achiziţionării de locuinţe.

La acest capitol, creşterea a fost în valoare de 100.000 de lei, la creditele în moneda naţională, şi de 200.000 de lei la împrumuturile în valută. În perioada analizată de BNR, restanţele nemţenilor la creditele (în lei şi în valută) luate din bănci au ajuns la 120 de milioane de lei, cu 8,7 milioane de lei mai mult, comparativ cu noiembrie. „E un efect a ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii în ultimele luni. Nu e ieşit din comun că sunt restanţe. Problema e ca balanţa să fie echilibrată şi prin creditele acordate. Şi băncile, ca şi clienţii lor, îşi iau tot mai des măsuri de precauţie când e vorba de un împrumut“, spune reprezentantul unei instituţii bancare din Piatra Neamţ.

Perioada de criză, lipsa unui serviciu sigur i-a făcut pe mulţi nemţeni să se gândească de două ori înainte de a face un împrumut bancar. „Eu am deja luat un credit pentru nevoi personale şi trebuie să-l rambursez în zece ani. Aşa că nu-mi permit să mai fac unul foarte curând. Plus că nici cu serviciul nu sunt atât de sigur“, a spus pietreanul Nicolae Olteanu.

Ca să nu se mai îndatoreze, nemţenii apelează la economiile lor din bănci. Datele făcute publice de BNR arată că disponibilităţile la vedere în Neamţ erau de 357 milioane de lei, în scădere cu 18 milioane de lei, faţă de noiembrie. Această scădere este pusă şi pe seama faptului că de sărbători oamenii au cheltuit mai mult ca de obicei.

Am stabilit un program mai flexibil de creditare cu firmele afectate de disponibilizări, Ana Călăraşu: director de sucursală.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite