Neamţ: Portret/Andrea Gavriliu: „Coregrafia mă încântă mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 24 de ani, este cea mai tânără actriţă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. A fost distribuită deja în opt spectacole şi a semnat coregrafia altor şapte.

A avut primul contact cu scena la opt ani, când a mers la balet în cadrul Fundaţiei Culturale „Live Art“ la Sfântu Gheorghe. Timp de şase ani a studiat intens noţiuni de balet clasic, jazz balet, dans modern şi a susţinut numeroase spectacole.
Deşi am început accidental, mi-am dat seama că-mi place foarte mult şi că am şi talent“, povesteşte actriţa. A renunţat la vârsta de 14 ani, deşi se gândea că ar putea să urmeze un liceu de specialitate. Mama ei a îndrumat-o spre limbi străine, iar din clasa a X-a a făcut parte din trupa de teatru a liceului.


Angajată actriţă
din studenţie


Am lucrat alături de doi actori ai Teatrului din Sfântu Gheorghe şi m-au «contaminat» foarte repede cu microbul teatrului“, mai spune Andrea. Până la finalizarea liceului, a jucat în spectacolul „Începem“ de Ion Luca Caragiale şi „Nunta“ lui Cehov. Trupa a fost premiată de mai multe ori la Festivalul „LicArt“ la Bucureşti.

 
În 2004, Andrea Gavriliu a intrat din prima încercare la Facultatea de Teatru şi spune că au fost patru ani extraordinari pentru ea. „Am fost o grupă foarte unită. Se zice despre noi că am fost cea mai bună generaţei a facultăţii“, povesteşte încântată actriţa.


În timpul studenţiei, Andrea a interpretat în perioada examenelor opt roluri. În acelaşi timp, a avut colaborări şi cu Teatrul Naţional din Cluj, unde a primit roluri în trei spectacole. În 2007, a participat alături de colegii de grupă în Festivalul „Pledez pentru tineri“ de la Piatra Neamţ, a fost remarcată, chemată la concurs în toamna acelui an şi angajată ca actriţă chiar din perioada studenţiei.


A fost surprinzător tot ce s-a întâmplat. Ultimul an a fost foarte greu pentru mine pentru că făceam naveta între Cluj şi Piatra“, mai spune Andrea Gavriliu. Proaspăt intrată în breasla actorilor profesionişti, a prins rol după rol. Actriţa a fost distribuită în „Oo“, „Regele Gol“, „Ionuţ şi Măriuca“, „5 minute miraculoase la Piatra Neamţ“, „Herr Paul“, „Soldaţii“ şi „Cu dragostea nu-i de glumit“.


Îmi plac rolurile de compoziţie foarte mult pentru că-mi dau posibilitatea să mă joc. Să lucrez cu Alexandru Dabija şi Radu Afrim a fost extraordinar“, explică ea.


Vrea să urmeze un master în coregrafie


La Teatrul Tineretul, tânăra actriţă a semnat coregrafia pentru şapte spectacole. Mai mult, regizorul Radu Afrim a colaborat cu Andrea Gavriliu şi la spectacolul „Sufletul. Punct de vegere“ montat la Teatrul din Brăila „Maria Filotti“. „Să fac şi coregrafie mă încântă mult. La anul, vreau să mă înscriu la master în coregrafie la Bucureşti“, mai spune actriţa.
De jumătate de an, predă balet la un club artistic din Piatra Neamţ pentru două grupe de fetiţe cu vârste cuprinse între patru şi 14 ani.


Întrebări şi răspunsuri
Vrei să rămâi la Piatra Neamţ sau ţi-ai propus să pleci în Capitală?
Deocamdată mi-e bine la Piatra Neamţ şi vreau să rămân. Îmi doresc să joc mult cu regizori foarte buni. Mi-ar plăcea însă ca în perioada aceasta să colaborez şi cu alte teatre.  Simt uneori nevoia să mai schimb peisajul.


Ţi-ar plăcea să încerci să joci şi în producţii cinematografice?
Da, chiar aş încerca. Am avut o mică experienţă acum trei ani, pentru că am avut un rol de figuraţie special în filmul „Katalin Varga“, în regia lui Peter Strickland. A fost un rol mic, dar o experienţă interesantă pentru mine. Mi-ar plăcea să joc alături de profesorul meu Miklos Bacs.

Ce-i place
 Andrea iubeşte muzica electro şi timpul petrecut la shopping. De asemenea, îi plac filmele bune. Pe lista regizorilor pe care îi urmăreşte cu atenţie se numără Jim Jarmusch, Bob Fosse sau Quentin Tarantino. „Îmi place mult să călătoresc oriunde. În acelaşi timp, şi dansul se află printre pasiunile mele“, detaliază actriţa.

Ce nu-i place
Nu este încântată atunci când întâlneşte oameni neprietenoşi şi detestă să meargă cu microbuzul pentru că miroase urât şi e înghesuială. „Nu-mi place mizeria pentru că eu sunt obsedată de curăţenie, frigul şi emisiunile penibile şi siropoase de la televizor“, mai spune Andrea.

Profil

Născută. 2 septembrie 1985, Sfântu Gheorghe.
Studii. Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş Bolyai“, Cluj Napoca.
Familie. Necăsătorită.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite