Copacii de pe Cozla fac loc pârtiei de schi la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pietrenii sunt chemaţi, la finalul acestei luni,  să spună dacă sunt de acord cu defrişările. Continuarea lucrărilor în masiv presupune scoaterea din fondul forestier a peste 3,6 hectare de pădure.

Pe 29 iulie, începând cu ora 14.00, la sediul Primăriei Piatra Neamţ, este programată o dezbatere publică cu privire la defrişarea a 3,6 hectare de pădure în scopul amenajării pârtiei de schi pentru avansaţi. Pietrenii care nu pot participa la consultare dar vor să-şi exprime opinia, pot face acest lucru în scris, până pe 28 iulie, pe adresa Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ.  

Citeşte şi:

Muntele Cozla o ia ameninţător la vale

Baruri de gheaţă şi iglu de lemn pe Cozla

Noile defrişări îi sperie în schimb pe pietreni, din cauza alunecărilor de teren de vara trecută. „Nu am nimic împotriva amenajării unei noi pârtii de schi, dar trebuie să se asigure stabilitatea solului. Ştiu că dealul Cozla a fost împădurit pe timpul lui Nicu Albu (n.r.-fost primar între 1901-1904 şi în 1907) după ce au fost alunecări masive de teren. Anul trecut au fost din nou alunecări şi Primăria anunţa că reia împăduririle“, afirmă profesorul Vasile Simion.


Două pârtii noi şi un patinoar artificial


Decizia finală aparţine celor de la APM Neamţ. „Noi am analizat proiectul şi nu prezintă niciun pericol cu privire la alunecările de teren. Până acum nu am primit nicio scrisoare de la pietreni, dar dezbaterea de abia a fost lansată, aşa că mai aşteptăm. Vom ţine cont de părerile oamenilor când vom lua decizia finală“, a precizat Eduard Corduneanu, directorul executiv al APM.


Valoarea totală a proiectului depăşeşte 58,3 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 este de aproape 23,3 milioane de lei. „Pârtia va fi amplasată pe versantul de vest al masivului Cozla. Lungimea traseului va fi de 800 de metri, iar lăţimea de 30 de metri, cu o diferenţă de nivel de 217 metri. Pârtia va fi dotată cu telescaun şi teleschi, instalaţie de zăpadă artificială, maşină de bătut zăpada, instalaţie pentru iluminatul nocturn“, a spus Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.


Pe lângă pârtia de schi  pentru avansaţi, vor mai fi amenajate una pentru începători, un patinoar artificial, cu o suprafaţă de peste 1.200 de metri pătraţi, un centru de servicii şi închiriere a echipamentului sportiv şi un traseu de drumeţie. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite