Constantin şi Elena Vinca, doi bunici ajunşi personaje de film

Pelicula care le poartă numele a impresionat juriile de la cele mai importante festivaluri internaţionale de film. Chiar dacă acum sunt cunoscuţi în lumea întreagă, bunicii regizorului Andrei Dăscălescu şi-au păstrat aceeaşi naturaţele din film. Nu s-au îmbogăţit peste noapte, ci-şi trăiesc povestea de dragoste în căsuţa lor din Gârcina.

Ceea ce a început ca un film de familie, în care regizorul Andrei Dăscălescu a surprins viaţa de zi cu zi a bunicilor săi, s-a transformat într-unul dintre cele mai bune filme documentare din ţară şi din lume.

O poveste de dragoste ce a depăşit o jumătate de secol continuă să impresioneze şi astăzi, iar Elena şi Constantin Vinca rămân aceiaşi bunici simpatici, cu un simţ al umorului aparte şi cu o putere de viaţă de invidiat.

Aplaudaţi la scenă deschisă

„Am crezut că glumeşte când ne-a spus că a făcut un film cu noi. L-am văzut prima dată pe 9 ianuarie 2009, la Piatra Neamţ, când aniversam 57 de ani de căsnicie. Sala întreagă s-a ridicat în picioare să ne aplaude când ne-au văzut. Nu mi-a venit să cred: cum să ne aplaude pe noi, care avem numai cinci clase primare, atâţia oameni deştepţi şi cu carte“, recunoaşte sincer bunica Elena.

Bătrânii spun că au fost impresionaţi de oamenii care au stat şi în frig ca să-i vadă pe ei jucând în filmul vieţii de zi cu zi. O poveste continuă să trăiască şi acum. Au mai îmbătrânit puţin, sunt mai trişti pentru că şi-au pierdut un fiu şi au avut destule probleme în ultimii şase ani, de când a fost filmat „Constantin şi Elena“, dar se iubesc ca-n prima zi şi susţin că de-ar fi s-o ia de la capăt, tot împreună ar alege să fie. „Nu ne-am certat niciodată. Dacă unul din noi a avut ceva pe suflet, a spus şi aşa s-au rezolvat toate. Nu mi-a reproşat niciodată nimic, dar simţeam eu că intru în pământ dacă o supăram cu ceva“, povesteşte Constantin Vinca.

Dacă-l întrebi cum s-au cunoscut, glumeşte şi-ţi spune că pe internet. Bunica râde şi ea, dar îţi povesteşte amuzată că, de fapt, ea nu a fost cerută ca-n filme, ci într-un mod aparte.

Cum a cerut-o în căsătorie

„Ne-am cunoscut la un bal şi seara m-a condus acasă. Când am ajuns în faţa porţii, mi-a zis că el vrea să se însoare şi m-a întrebat dacă mă mărit cu el că, dacă nu, el se duce a doua zi la alta. Aveam 19 ani, el 27, şi copilă cum eram chiar l-am crezut. Am stat, i-am zis şi mamei, care a doua zi s-a dus să întrebe prin sat ce fel de om e şi seara, când a ajuns acasă, mi-a zis că ar fi bine să mă mărit cu el. Aşa m-a cerut şi aşa am ajuns ca anul viitor să facem 60 de ani de căsnicie“, spune veselă bunica. Viaţa nu le-a fost uşoară. Casa şi-au ridicat-o cu propriile mâini, iar pe cei trei copii i-au crescut cum au ştiut mai bine. „Ne-am iubit şi ne-am înţeles, şi astea ne-au ajutat să trecem peste toate. Ne-a plăcut amândurora să citim. Când mergeam la oraş cumpăram o geantă de cărţi şi seara, când ea ţesea la război, eu citeam cu glas tare la lumina lămpii. Când aveam eu treabă, citea ea pentru amândoi, iar dacă unul din noi citea o carte când celălalt nu era acasă, o povestea când stăteam seara la masă“, spune nostalgic protagonistul din „Constantin şi Elena“. 

Sunt fericiţi că au ajuns eroi de film pentru că, susţin ei, asta e cea mai bună amintire care va dăinui în timp şi care le va arăta şi stră-strănepoţilor cât de mult s-au iubit Constantin şi Elena.

___________

Premii pentru o dragoste de-o viaţă

Filmul documentar „Constantin şi Elena“ (2008), care are în prim plan povestea de dragoste a bunicilor tânărului regizor Andrei Dăscălescu, a făcut înconjurul lumii şi a fost premiat de jurii naţionale şi internaţionale. A câştigat Premiul pentru Apariţie la Festivalul Internaţional de Film Documentar IDFA 2008 din Olanda, Premiul de debut la TIFF 2009, a fost nominalizat drept Cel mai bun documentar la Gala Filmelor Româneşti Goppo şi a obţinut Premiul Special din partea juriului la Sarajevo IFF.

_________________

Supărările i-au mai slăbit, dar nu i-au doborât

Au avut trei copii, dar un fiu le-a murit în urmă cu patru ani, iar fiica are probleme de sănătate. Privirile li se întunecă dacă vorbesc despre asta. Spun că alinarea lor, la cei 78, respectiv 86 de ani, rămân cei opt nepoţi şi patru strănepoţi. „Toţi nepoţii au facultate şi asta mă bucură pentru că noi nu am avut cum să facem multă şcoală. Eu aş fi vrut să devin învăţătoare, dar nu s-a putut, aşa că am învăţat să ţes la mănăstire. Moşneagul a fost instalator şi a făcut toată instalaţia sanitară de la spitalul din Piatra“, povesteşte Elena Vinca.

Bunicul este cardiac şi în ultima perioadă se simte din ce în ce mai rău. Glumeţ în continuare, el spune că ştie că sfârşitul vine pentru toţi la un moment dat, dar amândurora le este frică de acel moment. Nu de „plecare“, ci de faptul că celălalt va rămâne fără perechea de-o viaţă.

„M-am mai gândit la asta şi nu ştiu dacă aş putea să rezist. Mă bucur că suntem amândoi lucizi şi că nu suntem o povară pentru copii, dar mi-e frică să nu-l mai am lângă mine“, spune bunica. Celebritatea nu i-a afectat.Te primesc în căsuţa lor din Gârcina, te servesc cu ce au mai bun, îţi povestesc întâmplări amuzante ale vieţii petrecute aproape 60 de ani împreună, îţi arată covoarele ţesute de bunica şi fotografia când erau miri.
Pe un alt perete e înrămată o fotografie cu Andrei imortalizat primind premiul pentru debut la Amsterdam.