NEAMŢ: Bianca Constantin, printre primele 50 de frumuseţi ale lumii. Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NEAMŢ: Bianca Constantin, printre primele 50 de frumuseţi ale lumii. Revista presei locale
NEAMŢ: Bianca Constantin, printre primele 50 de frumuseţi ale lumii. Revista presei locale

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de marţi, 25 august

Pietreanca Bianca Elena Constantin a ocupat un onorant loc 48 dintre cele mai frumoase 84 de femei din lume la concursul Miss Universe. Deşi clasamentul propriu-zis nu a fost dat publicităţii, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare concurentă, se poate deduce că românca s-a situat în primele 50 de frumuseţi ale lumii. Bianca a avut un punctaj rating de 2,43, exact la un punct distanţă faţă de venezueleanca Stefania Fernandez, care a avut cel mai mare punctaj şi a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume. Sursa: Monitorul de Neamţ

Primăriile din Neamţ riscă să rămână pe întuneric

Mai multe primării din judeţ sunt datoare societăţii de electricitate E.ON Moldova. Din această cauză, compania care se ocupă de furnizarea energiei electrice se află în situaţia de a lua măsuri drastice, putându-se ajunge chiar şi la decuplarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale de la reţea. Până la această dată, 24 de primării şi consilii locale din judeţul Neamţ au acumulat datorii restante semnificative, în valoare totală de peste 300 de mii de lei, faţă de E.ON Moldova Furnizare, ca urmare a neachitării contravalorii energiei electrice consumate. Sursa : Realitatea Media

Parcul Ceahlău, păzit de doar şase persoane


Cei şase angajaţi ai administraţiei trebuie să supravegheze activitatea de pe 7.742 de hectare, cât măsoară Parcul Naţional Ceahlău. Consiliul Judeţean Neam promite lărgirea organigramei, deşi acest lucru este interzis prin lege. Până ce se vor face noi angajări, administratorii Parcului Naţional Ceahlău vor să pună în practică diverse programe pentru atragerea turiştilor. Sursa: Monitorul de Neamţ

Doi artişti nemţeni expun la Bucureşti

Heliana Adalgiza Rotariu, o graficiană din Roman, şi pictorul pietrean Laurenţiu Dimişcă vor expune la Metropolis Center, în centrul capitalei, câteva dintre lucrările ce le poartă semnătura. „Designers meet the city” este un spaţiu care celebreaza individualitatea exprimată prin modă, artă, muzică, film sau teatru. Sursa: Ziarul de Roman

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite