Stiri din Piatra Neamt

Consilier judeţean găsit incompatibil după raportul ANI

2 februarie 2010, 13:32 |  Autor: Mihael Balint | 

Cuvinte cheie: eveniment, Neamt, consilier judetean, Eduard Corduneanu,

Eduard Corduneanu este şi directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului

Neamţ

Eduard Corduneanu este şi directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului

 

Consilierul judeţean Eduard Corduneanu a fost trecut pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). El ocupă simultan două funcţii în aparatul public, contrar legii.

„ANI a constatat faptul că Eduard Corduneanu se află, începând cu data de 04.06.2009, în stare de incompatibilitate, întrucât deţine simultan funcţia de director coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Neamţ şi cea de consilier judeţean“, este precizat în comunicatul ANI dat publicităţii ieri.

Eduard Corduneanu susţine că a fost declarat incompatibil în mod abuziv. „Agenţia Naţională de Integritate a început verificările referitoare la persoana mea în octombrie, când ordonanţa pe baza căreia funcţiona a fost declarată neconstituţio-nală“, a explicat consilierul judeţean. Unul din efectele acestei concluzii ANI va fi controlarea averii lui Eduard Corduneanu.

55.641, salariu anual de la Apaserv Roman

Conform ultimei declaraţii de avere, din iunie 2009, consilierul deţine un hectar de pădure în Başta-Secuieni, un teren intravilan de 700 metri pătraţi şi o casă în Roman, jumătate dintr-un spaţiu comercial în Roman, de 130 metri păzraţi, şi un depozit bancar de 130.000 de lei.

În ultimul an fiscal încheiat, Eduard Corduneanu a câştigat 55.641 lei ca director general al Apaserv Roman şi 9.823 lei ca director general al Rossal SRL Roman. De asemenea, a mai încasat 16.806 lei, în total, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie şi membru AGA al Acvaserv Roman şi pentru că este consiler judeţean.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole