Neamţ: Concluzia anchetei: maşina de la Săvineşti era ameninţată de un dispozitiv cu leduri (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Concluzia anchetei: maşina de la Săvineşti era ameninţată de un dispozitiv cu leduri (UPDATE)
Neamţ: Concluzia anchetei: maşina de la Săvineşti era ameninţată de un dispozitiv cu leduri (UPDATE)

După examinarea resturilor rămase prin distrugerea dispozitivului amplasat sub maşină, nu s-au găsit urme de materiale explozive

Citeşte şi Starea de pericol înlăturată în cazul maşinii de la Săvineşti ameninţate cu bombă

Ancheta demarată în cazul maşinii VW Passat care a făcut ieri obiectul unei intervenţii pirotehnice în comuna Săvineşti, a relevat că sub autovehicul fusese montat un dispozitiv cu leduri.
„Echipa pirotehnică deplasată la faţa locului a distrus dispozitivul, iar după examinarea resturilor nu au fost identificate urme de materii explozive care ar fi putut crea un pericol pentru viaţa persoanelor sau integritatea imobilelor din zonă”, a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Sesizat de un vecin, un bărbat în vârstă de 44 de ani a anunţat sâmbătă, în jurul orei 07.30, la postul de poliţie, că sub autoturismul parcat în faţa blocului se afla un dispozitiv suspect. Conducerea Poliţiei judeţene a dispus deplasarea de urgenţă la faţa locului a echipelor operative din cadrul Inspectoratului, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a ambulanţei. Forţele de ordine au asigurat un perimetru de siguranţă şi au evacuat persoanele aflate în zonă.

La faţa locului s-au mai deplasat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., Secţia Neamţ şi o echipă de pirotehnişti care a verificat toată maşina în decursul unei operaţiuni derulate pe parcursul a cinci ore.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite