Concerte şi foc de tabără la „Piatra de zăpadă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia Cozla respectă standardele europene
Pârtia Cozla respectă standardele europene

Festivalul se va desfăşura pe parcursul a două zile şi va include concursuri, distracţie, premii şi concerte în aer liber. Un weekend incendiar, asta îi aşteaptă pe iubitorii sporturilor de iarnă în zilele de 20 şi 21 februarie la Piatra Neamţ. Festivalul „Piatra de zăpadă“ se va desfăşura sâmbătă şi duminică pe pârtia Cozla şi va include concursuri de schi, snowboard, tubing, fotbal şi hochei pe zăpadă.

Pârtia primeşte certificat de omologare


Din program nu vor lipsi concursurile de sănii şi sculpturile în gheaţă. „Aceasta este prima ediţie a serbărilor zăpezii de la Piatra Neamţ, dar va fi o sărbătoare pe care o vom organiza în fiecare an“, ne-a declarat Bogdan Puşcaşu, city manager.


La deschiderea serbărilor va fi înmânat şi certificatului de omologare a pârtiei la standardele UE. „Acest festival va marca faptul că şi la Piatra Neamţ există o pârtie bună şi, practic, intrăm în circuitul pârtiilor de schi din ţară“, a completat Bogdan Puşcaşu.


Nemţenii abia aşteaptă cele două zile de distracţie promise de edilii oraşului. „Mă bucur că autorităţile promovează imaginea oraşului. Nu ştiu să schiez, dar voi merge cu siguranţă la săniuş“, a spus Oana Tărâţă, o tânără de 25 de ani.
Pentru că evenimentul a fost promovat şi pe plan naţional, organizatorii se aşteaptă şi la turişti din alte judeţe. „Întotdeauna mi-am dorit să particip la un festival în Poiana Braşov sau în Austria, dar nu am avut posibilitatea să ajung. Acum am ocazia, aşa că nu voi rata evenimentul“, susţine Dragoş Versanu, programator.


Fly Project şi Corina în concert


Sâmbătă, seara va fi încheiată cu un concert susţinut de trupa Fly Project şi Corina, iar duminică va fi un snow party cu discotecă în aer liber şi foc de tabără. În cele două zile ale festivalului „Pârtia de zăpadă“ distracţia va fi animată de coborârea unor schiori cu făclii şi organizarea de concursuri cu premii.


„Vrem să fie o manifestare originală, un eveniment cum nu se mai face în ţară. Anul acesta va fi un mini-festival, dar, în viitor va fi un festival în adevăratul sens al cuvântului“, a promis Bogdan Puşcaşu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite