Neamt: Cei mai bogaţi nemţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamt: Cei mai bogaţi nemţeni
Neamt: Cei mai bogaţi nemţeni

Averea lor a totalizat 29 de miliarde de euro (cu 25% mai mică decât anul trecut), adică 21% din PIB-ul României pe 2008.

CITIŢI  ŞI

  • Braşov: Milionarii de la poalele Tâmpei, în topul Forbes 500  
  • Sibiu: Milionarii Sibiului in topul Forbes 500
  • Mures: Milionarii Muresului in topul Forbes 500
  • Ploieşti: Topul milionarilor Prahovei, în topul Forbes

În timp ce 314 oameni de afaceri au înregistrat pierderi în ultimul an, 86 dintre ei şi-au mărit averile. Alţi 88 au intrat pentru prima dată în acest clasament. Ca şi anul trecut, Bucureştiul concentrează aproape jumătate dintre miliardari, respectiv 218 persoane, cu 18% mai mult decât anul trecut (204 persoane). La nivelul regiunii de nord-est a ţării, oraşul cu cei mai bogaţi oameni de afaceri este Bacăul.

Cu averile cele mai mari au fost cotaţi Dorinel Umbrărescu, familia Căşuneanu şi fraţii Pavăl. Oraşul unde activează cei mai mulţi miliardari din regiune este Iaşiul. Botoşaniul este singurul oraş din Moldova care nu are niciun reprezentant din mediul de afaceri în Top Forbes 500 de miliardari. În schimb, Vasluiul este reprezentat de Adrian Porumboiu, care activează în agricultură, turism şi producţia de biodiesel. Vasluianul deţine şi echipa de fotbal FC Vaslui.


1. Dan Ostahie (loc 47)

2. Aurel şi Mariana Kober (loc 101)

3. Culiţă Tărâţă (loc 200)

4. Iulian Ţocu (loc 440)

image

Revista Forbes 500 Miliardari poate fi găsită la toate punctele de vânzare a presei de marţi, 6 octombrie, la preţul de 7,99 lei.

Aurel şi Mariana Kober (locul 101), 60 de milioane euro, creştere (50-55 mil. euro 2008)

În oraşul de la poalele Ceahlăului, la una dintre fabricile sale, l-am cunoscut pe Aurel Kober, proprietarul producătorului de vopseluri cu acelaşi nume. Un om simplu, bine făcut, cu ochelarii pe nas, puţin sobru, nu epatează prin nimic şi ai crede mai degrabă că e profesor, mai mult decât un om de afaceri de succes. Ne-a primit binevoitor şi dornic să ne arate ultimele reuşite, mai ales fabrica de la Săvineşti, unitate pe care o perfecţionează de ceva timp pentru a-şi spori producţia de vopseluri.

În ultimii trei ani, Kober a avut în gând un singur lucru: finalizarea investiţiei în capacitatea de producţie de la Săvineşti. În cadrul fabricii a fost inaugurată anul trecut o nouă secţie destinată vopselelor lavabile şi tencuielilor decorative, investiţia ridicându-se la circa 12 milioane de euro. Fabrica are o capacitate de producţie de 120.000 de tone pe an, productivitatea fiind estimată la 800 de tone pe angajat, spun datele companiei, confirmate cu mândrie de Aurel Kober.

Postura de familist îl prinde bine pe proprietarul Kober. Nu se dezminte nici acum de simplitatea care-l caracterizează. Te aştepţi să îl vezi suflecându-şi mânecile, în orice moment, trebăluind prin curte. Recunoaşte că îi place grădinăritul.

Averea lui Culiţă Tărâţă a scăzut vertiginos (locul 200 în top), 28-30 de milioane euro, scădere (180-200 mil. euro 2008)

Culiţă Tărâţă face în continuare ce a învăţat din tinereţe: cultivă cereale şi creşte animale. De profesie inginer agronom, Tărâţă a fost înainte de Revoluţie director în cadrul unui companii care se ocupa de achiziţionarea şi prelucrarea materiilor prime de origine animală. Culiţă Tărâţă a decis să se îndrepte şi el către sectorul privat, astfel că în 1993 punea bazele TCE3Brazi. Ceea ce a început ca o afacere de familie, cu câteva hectare de teren, s-a transformat după aproape 20 de ani într-un business care-l plasează printre primii cultivatori de cereale. Astăzi, omul de afaceri exploatează cea mai mare suprafaţă de teren agricol din România, aproape 66.000 de hectare, creşte circa 10.000 de animale şi are peste 2.000 de angajaţi.

Iulian Ţocu, afectat de criza economică (locul 440 în top), 8-10 milioane euro, scădere (70-72 de mil. euro 2008)

Anul 2009 a marcat pentru Iulian Ţocu o scurtă revenire în viaţa politică. Din luna februarie până la începutul lunii iulie (momentul în care şi-a dat demisia), omul de afaceri a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Neamţ. În ceea ce priveşte evoluţia firmelor pe care Iulian Ţocu le deţine la nivel local, acestea se confruntă cu grave probleme financiare. Numele omului de afaceri apare în acţionariatul unor firme precum Rompack SA (93,61%), Tele M SA (2%), Producţie TV SRL (98%) sau Sedpress Ceahlăul SRL (17,9%). Primele două societăţi sunt în stare de faliment, ultimele două derulând afaceri de sub un milion de euro, potrivit ultimelor date afişate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite