Cavourile din Piatra Neamţ, la fel de scumpe ca garsonierele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lipsa locurilor de veci îi obligă pe pietreni să plătească preţurile mari cerute de proprietari.
Lipsa locurilor de veci îi obligă pe pietreni să plătească preţurile mari cerute de proprietari.

Criza locurilor din cimitire i-a încurajat pe proprietari să-şi vândă peticelele de pământ la costuri care le ajung din urmă pe cele ale proprietăţilor imobiliare.

Locurile de veci au ajuns să rivalizeze la preţ cu imobilele din oraş. Pietrenii care au moştenit un loc de veci profită de criza acestora şi le scot la vânzare prin ziare sau pe internet la preţuri ameţitoare. „Anul trecut am fost nevoită să cumpăr. Aveam nevoie urgentă şi am cumpărat un mormânt în cimitirul nou cu 2.000 de euro, după ce am negociat mult. Este o adevărată afacere“, spune Magda Ivanov, pietreancă. Astfel, în timp ce mormintele simple costă între 1.500 şi 5.000 de lei, în funcţie de cimitir şi de zonă, preţurile pentru cavouri urcă şi până la 15.000 de lei.


Ofertele, promovate la mica publicitate


„În primăvară mi-a murit soacra şi ne-am gândit să cumpărăm un cavou cu două locuri. Am luat anunţurile din ziare şi am început să sunăm. Ne-am crucit când ne-au cerut 15.000 de lei pentru un cavou cu două locuri. Până la urmă am cumpărat două morminte alăturate, pe care le-am transformat noi în cavouri. Ne-a costat în total cam 8.000 de lei“, povesteşte Liviu Tudose.


Cele mai multe „garsoniere“ sub pământ sunt comercializate prin intermediul anunţurilor din ziare. Mulţi dintre vânzători nu menţionează niciun preţ în anunţ, tocmai pentru a lăsa loc de negocieri. Cele mai scumpe locuri se găsesc în cimitirul vechi şi sunt situate la stradă, iar preţurile scad cu cât urci spre cimitirul nou, după podul de peste pârâul Borzoghean. „Am cumpărat de la o femeie care pleacă în străinătate şi nu mai vrea să se întoarcă, aşa că l-a lăsat sub preţul pieţei“, a spus Roxana Adămoaie, în timp ce cumpăra cele necesare pentru înmormântarea unchiului său.


Preţurile mormintelor variază în funcţie de cartier, de poziţionarea locului şi de accesul spre alee sau spre biserică. „Un mormânt din cimitirul nou, fără nicio îmbunătăţire, ajunge la 5.000 de lei. Dacă vrei unul pe lângă biserică ori la stradă, în cimitirul vechi, plăteşti de două sau de trei ori mai mult“, spune Ioan Turcu, pensionar. „Cele mai scumpe morminte sunt în Borzoghean. Acolo preţurile ajung şi la 15.000 de lei. La Pietricica şi la «Sfântul Nicolae» sunt mai accesibile, deşi şi aici un cavou ajunge la 8.000 de lei“, a declarat Gheorghe Iamandi, directorul unei firme de pompe funebre.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite