Neamţ: Călătorii în timp la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care trec pragul instituţiei de cultură au ocazia să vadă cum trăiau strămoşii noştri în urmă cu sute de ani.

CITEŞTE ŞI:

Pietrenii se pot întoarce cu câteva secole în urmă de fiecare dată când trec pragul Muzeului de Istorie şi Arheologie. „Prima oară vii la muzeu să te informezi asupra istoriei locale. A doua oară poţi să vii să admiri lucrările“, povesteşte Lucian Uţă, muzeograf.

Reconstituirea perioadelor din istorie îi ajută pe vizitatori să înţeleagă mai uşor trecutul oraşului şi nu numai. „Cel mai mult mi-au plăcut locuinţa medievală, scheletele şi casa altar“, spune elevul Iulian Mircea.

Muzeul deţine, în total, 24 de săli, iar primele 16 încăperi prezintă obiceiuri din  perioada paleolitică până în secolele XI-XIII. Sălile au fost reorganizate după cerinţe şi standarde internaţionale, urmând ca, de pe 22 octombrie, să fie deschise publicului alte opt camere. „Sălile  17, 18 şi 19  aparţin epocii medievale, în timp ce spaţiile numerotate de la 20 la 24 cuprind istoria modernă şi contemporană“, a completat muzeograful Lucian Uţă.

Intrarea la Sala Tezaur se plăteşte separat

Adulţii care doresc să viziteze muzeul vor plăti 3 lei biletul, iar elevii şi studenţii 1,5 lei. „Am rămas cu o impresie frumoasă. Este un muzeu bine întreţinut, interesant, iar preţul biletului este modic. Vom reveni cât de curând. Cu siguranţă voi aduce şi copiii“, spune Maria Gabur, una dintre vizitatoare.

Turiştii care vor să aibă acces şi în Sala Tezaur, unde sunt colecţionate monede şi obiecte de tezaur de la Rodeni şi Muncelu de Sus, trebuie să mai plătească o taxă de 2 lei pentru adulţi sau de 1 leu pentru elevi şi studenţi.În sezonul rece, muzeul este deschis tuturor între orele 9.00 şi 17.00, iar lunea este închis.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite