Bugetari nemţeni cu terenuri şi case de vacanţă
0Şefii de instituţii plătiţi din bani publici deţin apartamente în Piatra Neamţ, dar şi case şi pământ în judeţ.
Viceprimarul din Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, este proprietar, împreună cu soţia, pe şase terenuri şi trei imobile, potrvit declaraţiei de avere. El a cumpărat, în perioada 2000- 2009, terenuri la Gârcina, Dobreni şi Bârgăoani.
Familia Chitic mai deţine două apartamente în Piatra Neamţ şi o casă de vacanţă construită în 2005 în localitatea Almaş, comuna Gârcina. În această localitate, viceprimarul mai deţine 4.300 de metri pătraţi de teren. Tot aici se află şi cea mai recentă achiziţie, din 2009, respectiv, 1.100 de metri păraţi de teren.
Deţine terenuri agricole şi păduri
La Dobreni, familia mai are, 5.000 de metri pătraţi de teren agricol, iar la Bârgăoani, alţi 13.000 de metri pătraţi de teren intravilan şi extravilan, precum şi 23.000 de metri pătraţi de pădure.
Dragoş Chitic este viceprimar al municipiului Piatra Neamţ din iunie 2008 şi a încasat, potrivit ultimei declaraţii de avere, 37.374 de lei într-un an. Ca reprezentant în Consiliul de Administraţie al societăţii Primăriei Salubritas SA a mai încasat 4.800 de lei. Soţia lui, Manuela Chitic, lucrează la Compania Judeţeană Apa Serv SA.
Viceprimarul Dragoş Chitic consideră că familia sa nu trăieşte în bunăstare. „Nu sunt nici bogat, nici sărac. Mă consider o persoană de nivel mediu, chiar sub medie, din punct de vedere al bunăstării. Este adevărat că în declaraţia de avere apar nişte terenuri, dar ele nu au valori mari din cauza amplasării. Una dintre case este de la părinţi, iar alta este construită prin efort propriu, dar nu este de valoare mare“, a explicat Chitic. Edilul a precizat că bunurile au fost achiziţionate aproape în totalitate înainte de a fi ales la vârful administraţiei locale. „98% din bunuri sunt obţinute înainte de a deveni viceprimar. În trei ani şi jumătate de mandat de viceprimar tot ce am dobândit ca avere este doar o fâşie de teren, în lăţime de 2,5 metri, în completarea la ceea ce aveam“, a declarat Dragoş Chitic.
Pământ în municipiul Piatra Neamţ
Prefectul judeţului Neamţ, Mihai Archip, este proprietar pe patru terenuri, două în Piatra Neamţ şi alte două în comuna natală, Podoleni. Cu excepţia unuia de 15.000 de metri pătraţi, despre care declară că a fost dobândit prin schimb în 2007, celelalte au fost cumpărate. În Piatra Neamţ a achiziţionat, în 2001 şi 2005, în total o suprafaţă de 5.795 de metri pătraţi. Cealaltă suprafaţă de teren din Podoleni are 4.336 de metri pătraţi. Ca prefect, el a avut un salariu în anul fiscal încheiat de 81.425 de lei, în timp ce soţia, Adina Archip, a câştigat doar 9.286 de lei în aceeaşi perioadă.
A câştigat bani din cultivarea florilor
Prefectul se consideră un privilegiat şi nu crede că este cel mai bun exemplu pentru situaţia bugetarilor. „Am o condiţie materială decentă, nu am motive să mă plâng. Sunt un privilegiat şi poate nu sunt cel mai bun barometru pentru ce se întâmplă în zona bugetară. Funcţiile pe care le-am ocupat mi-au adus venituri apreciabile în raport cu salariul mediu. Timp de peste 10 ani, soţia a avut o firmă de panificaţie, din care a realizat venituri importante, iar în perioada de după 1989, împreună cu tata, am avut o seră şi am cultivat flori pentru comercializare“, a precizat prefectul Mihai Archip. În aceeaşi instituţie, Vasile Dobrin Boghian, expert superior, este proprietar pe trei terenuri şi trei locuinţe. A cumpărat 5 hectare de teren agricol aproape de Piatra Neamţ, în Turtureşti, în 1997. Soţia sa a moştenit 0,7 hectare la Ghigoieşti, comuna Girov, iar la Durău a cumpărat 1.000 de metri păraţi.
Are împreună cu soţia un apartament de 90 de metri pătraţi în Piatra Neamţ, casă moştenită la Ghigoieşti şi o casă de vacanţă de 100 metri pătraţi cumpărată la Durău. Expertul din cadrul Prefecturii a câştigat 30.135 de lei într-un an, iar soţia, tot bugetar, la Direcţia Sanitar- Veterinară, 15.600 de lei.
Şeful de serviciu din Consiliul Judeţean, Mihai Gavril, este proprietar pe patru terenuri în Dobreni, toate cumpărate în 2005. Unul singur este intravilan şi are 4.000 de metri pătraţi. Celelalte sunt terenuri agricole şi au suprafaţa de 3.000, 5.000 şi 3.600 de metri pătraţi. Acesta a mai trecut în declaraţia de a avere două maşini şi un apartament în Piatra Neamţ. La venituri, Mihai Gavril a consemnat un salariu de 7.757 de lei pe anul fiscal încheiat.
Poliţist cu două case şi 1,4 hectare de teren donate de socru
Agentul şef principal Vasile Gigel Avram, şeful Postului de Poliţie Urecheni, are trei terenuri şi două case. Una dintre suprafeţe, de 1.890 de metri pătraţi, a fost cumpărată în comuna Icuşeşti, iar alta, de aproape un hectar se află în satul Netezi din comuna Grumăzeşti. Un teren extravilan de peste 1,4 hectare, din satul Băluşeşti, apare ca fiind donaţie. Singurul venit declarat de pe urma acestui teren este cel de 25 de lei trecut la rubrica venituri agricole realizate de soţie.
Ca şef de post, el a avut un salariu de 27.066 de lei în anul 2010. Poliţistul spune că donaţia este de la bunicul lui. „Terenul acela este de la bunicul matern, Sava Neculai. L-am îngrijit când nu a mai fost în putere. Mi-am luat un angajament faţă de el, iar el mi-a dat acel teren“, a explicat Vasile Avram.