Neamţ: Bătrânii precupeţi tremură pe lângă piaţă pentru câţiva lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi pensionari sărmani ies să vândă flori, legume sau fructe ca să poată supravieţui

Veniturile mizere alocate de stat la capătul unei vieţi de muncă îi obligă pe vârstnicii din judeţ să stea
în frig cu orele.

Zeci de bătrâni săraci din Piatra Neamţ sunt nevoiţi să iasă în stradă pentru bani de mâncare. Se aşează în spatele Pieţei Centrale, cu grămăjoare de nuci, mere, pere, crizanteme, ciuperci sau zarzavaturi expuse pe mese pliante sau direct pe ziarele aşezate pe asfalt. Stau înfofoliţi şi aşteaptă în tăcere clienţii.

„Am diabet, hepatită cronică şi primesc numai un ajutor social de 196 de lei. Am încercat să mă pensionez, dar nu au vrut să-mi dea pensie. Acum îngheţ în piaţă şi vând nuci cu 1 leu. Stau în chirie şi nu mă descurc“, se caină Neculai Lazăr, un pietrean de 60 de ani. Bătrânul spune că, dacă reuşeşte să scoată 10 lei într-o săptămână, este mulţumit.

Stau în stradă câte zece ore pentru câţiva clienţi

Tanti Veronica are o pensie de 300 de lei. Stă şi ea lângă piaţă ca să adune câţiva zeci de lei în plus la sfârşitul fiecărei luni. „Ce să facem?! În piaţă ne costă prea mult taraba. Aici plătim 2 lei. Eu vând flori de tei, crizanteme şi nuci. Nu scot atâţia bani încât să mai am şi pentru tarabă. Îngheţ aici, dar asta e“, se arată resemnată bătrâna. Sunt şi bătrâni, comercianţi de ocazie, care spun că ar face un efort să achite taxa pentru tarabele din piaţă.

„Dacă ar fi suficient spaţiu, nu am mai îngheţa pe afară. Şi aici plătim câte 2-3 lei zilnic, în funcţie de marfa pe care o avem. Am ajuns în piaţă la ora 6.00 dimineaţa şi voi pleca pe la prânz“, declară pensionarul Andrei Laiu. Mărioara Acasandrei din satul Poieni, comuna Piatra Şoimului, a venit în piaţă ca să vândă ciupercile culese din pădure alături de altă consăteancă. „Stau aici până le dau pe toate. Ce pot să fac dacă am copii şi ne trebuie bani?! Suport frigul, mă îmbrac mai gros şi îndur. Nu am venit până la Piatra ca să mă întorc cu mâna goală“, spune Mărioara Acasandrei.

Pensionarul Vasile Ursache vinde la piaţă de şapte ani. „Vin din comuna Alexandru cel Bun. Înainte vindea soţia, dar ea a murit anul trecut, aşa că am rămas eu. Completez pensia. Am recolta mea şi vând numai produse de la mine de-acasă: mere, pere şi tot ce mai am. Am o tarabă închiriată şi-n piaţă, dar am văzut că am şanse mai multe aici. Lumea se opreşte mai des afară şi cumpără. Abia când se termină marfa de aici intră şi în hală“, povesteşte Vasile Ursache, de 71 de ani.

Vasile Ursache, 71 de ani: Am venit la 6.00 şi cred că mai stau până pe la 15.00. Am tarabă şi-n piaţă, dar aici merge mai bine vânzarea.

Neculai Lazăr, de 60 de ani: Vând nuci, dar nu prea merge. Am îngheţat şi mai sunt şi bolnav. Nu cred că rămân mai mult de jumătate de oră.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite