Neamţ: Eliminat de la BAC din cauza fiţuicilor
0Bacalaureatul din acest an nu a fost lipsit de incidente la Neamţ. Dacă unii au pierdut prin neprezentare, un absolvent care susţinea prima probă scrisă la Grupul Şcolar Economic Administrativ a
Bacalaureatul din acest an nu a fost lipsit de incidente la Neamţ. Dacă unii au pierdut prin neprezentare, un absolvent care susţinea prima probă scrisă la Grupul Şcolar Economic Administrativ a fost eliminat din examen, după ce a fost prins copiind de pe fiţuici. Din totalul celor 4.659 de tineri care trebuiau să susţină examenul de bacalaureat în această sesiune, 66 au pierdut din start prin neprezentarea la probele orale. Un caz aparte este cel al unui elev romaşcan, care susţine examenul la domiciliu. Acesta a suferit un grav accident de circulaţie înainte de începerea bacalaureatului şi nu se poate deplasa. La proba de limbi străine, încheiată miercuri, 1.563 de candidaţi au luat nota 10, iar 996 au primit note cuprinse între 9 şi 9,99. Limba străină preferată de candidaţi rămâne engleza, la care au susţinut examenul 3.466 de absolvenţi. La franceză au dat examen 1.165 de elevi, la germană 23, iar la limba rusă a fost organizată comisie de examen pentru un singur candidat.