Artificiile au salvat Revelionul în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii n-au priceput ce se întâmplă pe scenă, în schimb au admirat artificiile
Oamenii n-au priceput ce se întâmplă pe scenă, în schimb au admirat artificiile

Mulţi n-au auzit glumele celor de la Vacanţa Mare şi nici cântecele celor de la Mandinga. Mii de tineri au preferat să iasă în stradă la miezul nopţii, deşi pe afişul spectacolului organizat de Primărie în faţa Teatrului Tineretului n-au figurat trupe celebre.

Bucurându-se că afară nu plouă ca în alte părţi ale ţării, pietrenii au abandonat mesele pline de bunătăţi de acasă şi au ieşit în centrul oraşului pentru a întâmpina Anul Nou în stradă. Atracţia serii a fost focul de artificii, întrucât concertul de Revelion organizat de municipalitate a fost anunţat ca fiind unul de criză.

Singurele nume cât de cât sonore de pe scenă au fost Vacanţa Mare şi trupa Mandinga. Aceasta din urmă a părăsit în grabă oraşul, pentru că de la ora 0.30 a trebuit să cânte pe scena similară de la Roman. „Concertul n-a fost mare lucru. Am ajuns pe platoul Curţii Domneşti înainte cu vreo 20 de minute de miezul nopţii şi n-am auzit nici un fel de muzică. Nici numărătoarea nu a fost foarte clară, lumea a înţeles că e miezul nopţii doar când au început artificiile“, a spus Magda Meleşcanu, de 30 de ani, din Piatra Neamţ.

Pietrenii au fost mulţumiţi însă de spectacolul artificiilor. „Artificiile au fost spectaculoase, foarte mari, le-am văzut pentru prima dată atât de aproape, pentru că erau trase de pe platoul Curţii Domneşti“, a mai spus Magda Meleşcanu.

Primarul de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a preferat să-şi facă Revelionul în Elveţia, iar în locul lui s-au adresat mulţimii city-managerul Bogdan Puşcaşu şi viceprimarul Dragoş Chitic. „Anul acesta a fost o participare record la spectacolul de Revelion. Eu cred că au fost prezenţi peste 10.000 de oameni în stradă“, a declarat viceprimarul Dragoş Chitic.

Deşi a fost unul de criză, cheltuielile totale cu acest spectacol au totalizat 50.000 de lei. „Ne-am gândit la un buget mai limitat. Pentru spectacol, care a inclus şi artificiile, plus şampania oferită publicului, cheltuielile au fost de 50.000 de lei“, a precizat Dragoş Chitic.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite