Antrenorul nemțenilor după remiza cu „U” Cluj: „Nu suntem totuși o echipă matură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Enache
Costel Enache

Ceahlăul a ratat șansa să iasă din zona fierbinte a luptei pentru retrogradare, după un meci jucat în decor hibernal. În Vinerea Patimilor, nemțenii vor juca tot pe teren propriu, cu FC Brașov.

La finalul partidei disputate duminică seară pe stadionul Municipal din Pitra Neamț, tehnicienii celor două formații s-au arătat nemulțumiți cu punctul obținut.

„Avem încă mult, mult de lucru, până să ieşim din zona fierbinte a clasamentului. Trebuie să recunoaștem că nu suntem totuși o echipă matură", a spus Costel Enache, antrenorul nemțenilor.

 Nici tânărul tehnician al clujenilor nu s-a arătat mulțumit cu remiza consemnată pe tabelă.

 „Va fi o luptă cu mari emoţii la retrogradare, e un retur nebun" a spus Claudiu Niculescu, antrenorul de la U Cluj.

Ceahlăul și U Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică, 8 aprilie, la Piatra Neamț. Gazdele au deschis scorul în minutul 63, prin Golubovici (11 metri), dar „șepcile roșii" au reușit să plece totuși cu un punct după golul lui Cojocnean (min.80).  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite