Ana Maria și Daniel, mirii săptămânii la Piatra Neamț

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria și Daniel Brânzei, foto: Cosmin Humă
Ana Maria și Daniel Brânzei, foto: Cosmin Humă

După o relație începută în urmă cu doi ani, Ana Maria (24 de ani) și Daniel Brânzei (24 de ani) au decis să-și unească destinele la finele săptămânii trecute.

Cei doi miri au primit binecuvântarea religioasă la biserica „Buna Vestire" din cartierul Sarata, după care au primit felicitările nuntașilor la petrecerea organizată la restaurantul Cozla din centrul orașului.

„Am avut mai multe emoții anul trecut, tot pe vremea asta, atunci când am spus „DA" și am semnat actele de căsătorie la ofițerul de stare civilă", a spus mireasa.

Ana Maria și Daniel Brânzei, foto: Cosmin Humă

Click pe poze pentru fotogalerie

Din cauza programului încărcat, tinerii miri și-au făcut planurile pentru „luna de miere" în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Dacă nu o să avem timp nici atunci, o să amânăm excursia în străinătate pentru vara viitoare", a mai spus Ana Maria.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite