Neamţ: Irina Alexandra Neguriţă: Aspirantă la Poliţie cu centura neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Irina Alexandra Neguriţă: Aspirantă la Poliţie cu centura neagră
Neamţ: Irina Alexandra Neguriţă: Aspirantă la Poliţie cu centura neagră

După ce a făcut performanţă în artele marţiale, şefa de promoţie de la Liceul cu Program Sportiv din Roman vrea să intre la Academie

Irina Neguriţă a pătruns tainele artelor marţiale când nici nu învăţase bine să scrie şi să citească. A început să urmeze cursurile de arte marţiale, stilul Qwan-Ki-Do, încă din clasa întâi.


„Tatăl meu m-a dus la primul antrenament. Aveam foarte multe emoţii şi nu ştiam la ce să mă aştept, dar la final am fost încântată”, a mărturisit tânăra. Era prea mică pentru a şti ce vrea, dar cu timpul a realizat că este exact ceea ce căuta, că a intrat într-o mare familie, acest sport devenind pentru ea un stil de viaţă. Rezultatele nu au întârziat să apară, devenind multiplă campioană naţională la junioare. „După ce ai simţit gustul victoriei îţi doreşti să rămâi mereu acolo sus. Te ambiţionezi, şi cu multă muncă şi voinţă îţi poţi îndeplini visele”, susţine campioana.

A revenit în sport după o operaţie la mână


Anul trecut, Irina a suferit o intervenţie chirurgicală la mână din cauza unei accidentării în timpul antrenamentelor. A urmat o perioadă foarte grea de recuperare, în care a trebuit să renunţe la sport.
„Pauza a fost foarte lungă şi mi-a fost frică de ceea ce va urma. Nu ştiam dacă voi mai putea atinge performanţele cu care eram obişnuită, dar pasiunea pentru sport m-a determinat să lupt pentru visul meu”, spune Irina Negruiţă. Eforturile au meritat, anul acesta reuşind să obţină o medalie de bronz la seniori. 


Dragostea pentru sport nu a făcut-o să neglijeze şcoala. Irina a participat la Olimpiada Naţională de Teorie Sportivă unde a luat menţiune. Pentru că a fost premiantă în fiecare an, Irina a fost şefă de promoţie la Liceul cu Progran Sportiv din Roman. În prezent, se pregăteşte pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. „Până în prezent am reuşit să obţin tot ceea ce mi-am dorit. Acum prioritatea mea este facultatea”, mărturiseşte campioana.

Întrebări şi răspunsuri

Ai regretat vreodată că ai ales sportul?
I.A. N.: Nu regret niciun moment timpul acordat sportului. Este adevărat că acesta necesită multă muncă şi voinţă, dar am ştiut să îmbin utilul cu plăcutul şi am reuşit. 
  

Care este cea mai mare reuşită?
I. A. N.: Sunt multiplă campioană naţională la juniori, iar anul acesta, în cadrul Competiţiei Naţionale de seniori, am fost medaliată cu bronz la Song-Dao, adică lupte în echipă, alături de partenera mea, Mihaela Ichimaş.

Profil


Născută
25 iulie 1990, Roman
Educaţie
absolventă a Liceului cu Program Sportiv Roman
Experienţă
12 ani de arte marţiale
Familie
are un frate


Ce-i place
Îi place foarte mult să cânte. În copilărie a avut şi o formaţie. „Mă întâlneam cu fetele în faţa blocului pentru repetiţii şi pentru a compune texte pentru melodii. Acum, când anii au trecut, regret că nu am optat pentru o carieră în muzică, dar
niciodată nu este prea târziu”, mărturiseşte tânăra.


 

Ce nu-i place
Îi sunt antipatici oamenii falşi, preferând să afle adevărul, chiar dacă acesta doare. „De asemenea, nu-mi plac oamenii care nu au idealuri, care nu luptă pentru visele lor, cei care nu ştiu să preţuiască viaţa aşa cum este ea, cu bune şi cu rele”, spune Irina Neguriţă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite