Accidente la indigo în intersecţia de la Girov, judeţul Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă şase persoane au ajuns la spital, după ce un nou accident rutier s-a produs, astăzi, în jurul orei 10.45, în intersecţia dintre drumul naţional DN 15D Piatra Neamţ -  Roman cu drumul judeţean 156A Roznov – Dobreni.

Două autoturisme s-au ciocnit în intersecţia aflată înainte de intrarea în localitatea Girov dintre drumul naţional DN 15D Piatra Neamţ -  Roman şi drumul judeţean 156A Roznov – Dobreni.

Citeşte şi:

Accident grav între microbuzul Iaşi - Piatra Neamţ şi o Dacie

Volkswagenul înmatriculat NT 20 MED se deplasa dinspre Piatra Neamţ spre Roman şi a fost izbit de Chevroletul BV 11 JKB, care venea dinspre Dobreni şi intenţiona să continue deplasarea spre Roznov. În urma impactului, maşina nemţenilor s-a rotit cu 180 de grade şi a rămas în intersecţie, iar cea a braşovenilor s-a răsturnat de mai multe ori şi s-a oprit într-un gard, de care a rămas sprijinită cu cupola şi orientată tot în sens invers direcţiei iniţiale de mers. „Şoferul din Braşov, Aurel L., de 55 de ani, conducea autoturismul pe DJ 156 A. La intersecţie cu DN 15D nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Roxa I., de 30 de ani, care se deplasa de la Piatra Neamţ spre Roman. Se fac cercetări într-un dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă“, a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

La faţa locului s-au deplasat echipajul de descarcerare, echipajul SMURD, trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Neamţ şi echipaje din cadrul IPJ Neamţ. Victimele au suferit traumatisme cranio faciale, traumatisme cranio cerebrale şi policontuzii. Personalul medical şi paramedicii au acordat primul ajutor calificat tuturor victimelor, iar echipajul de descarcerare a intervenit pentru deconectarea bornelor celor două autoturisme, pentru a preveni producerea unui incendiu, şi pentru repunerea pe roţi a maşinii răsturnate.

Martorii accidentului cred că intersecţia respectivă nu este suficient de semnalizată pentru prevenirea tuturor situaţiilor de risc. „E clar că singurul indicator «Oprire» este amplasat prea aproape de intersecţie. Mulţi şoferi care nu cunosc zona sunt păcăliţi de aspectul mai bun al drumului judeţean şi nu îşi dau seama la timp că trebuie să acorde prioritate“, a declarat Iorga Lucian, pasagerul din dreapta şoferului Volkswagenului.
Duminică dimineaţă, patru persoane au ajuns la spital după ce în aceeaşi intersecţie, după acelaşi model, o Dacie de Buzău a intrat în microbuzul care face curse de pasageri de la Piatra Neamţ la Iaşi.

Consiliul Judeţean, administrator al drumului 156A, a înţeles că trebuie să suplimenteze indicatoarele pentru intersecţie. „Din cauză că se întâmplă frecvent accidente în intersecţia respectivă, am informat Consiliul Judeţean, admininistratorul drumului, despre această situaţie. De comun acord, va fi completată zona cu indicatoare de atenţionare şi de interzicere a depăşirii. Se ia în calcul inclusiv varianta ca aceste indicatoare să fie montate şi pe partea stângă“, a încheiat Cătălina Bădeanu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite