Abonaţi la domeniul public din oraşul Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările de terenuri nu se mai supun rigorilor licitaţiilor după trecerea din domeniul public în proprietatea privată a municipiului şi darea în administrarea unei societăţi a Primăriei

Ştrandul din Piatra Neamţ se întinde pe circa şapte hectare, iar municipalitatea a cheltuit 5,2 milioane de euro, din fonduri europene şi de la buget pentru reamenajarea lui, în urmă cu patru ani. Iniţial, întreaga suprafaţă de teren pe care s-a făcut investiţia era în domeniul public. Acum, în ştrand sunt opt numere cadastrale. Dintre acestea, două aparţin societăţii Tranzitour, dar statutul celorlalte este incert.

„De când terenul ştrandului a fost scos din domeniul public, trecut în proprietatea privată a municipalităţii şi dat în administrare la Perla Invest, prin hotărâre de Consiliu Local, nimeni nu mai ştie ce se întâmplă acolo, pentru că Primăria nu mai este obligată să organizeze licitaţii publice sau să propună hotărâri de Consiliu Local pentru a vinde“, spune consilierul local Viorel Chirilă.

Unul dintre cei care a ajuns proprietar în ştrand este Viorel Măstăcăneanu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul SA. Omul de afaceri, prin firmele sale, deţine restaurantul Rustic din ştrand, al cărui teren, aflat iniţial în domeniul public, trecut pe la firma Urban, a fost cumpărat în calitate de „constructor de bună credinţă“. Tot în ştrand „a intrat“ şi actuala deputată Mihaela Stoica, controlând firma care administra barul Tequila Bowling. Acesta era construit de Primărie pe domeniul public. Acum barul este vândut, la fel ca şi terenul.

Apopii, „campionul“ schimburilor imobiliare

Mihaela Stoica apare însă proprietară pe un teren care a aparţinut Pieţei Centrale. Informaţia este făcută publică în documentele Consiliului Local din martie 2011. Printre alţii, împreună cu Mihaela Stoica, mai sunt proprietari pe suprafeţe vecine Viorel Măstăcăneanu, prin firma QMV, precum şi Mihai Apopii, prin firma Drucons SRL.

Apopii, actualul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, a mai cumpărat de la Urban restaurantul Topaz din Dărmăneşti şi magazinul Intimo. În plus, a achiziţionat două hectare de teren de la societatea Publiserv SRL, în apropiere de Sala Sporturilor, pe care l-a revândut ulterior cu un profit impresionant. A obţinut de la Primăria Piatra Neamţ un teren în suprafaţă de 850 de metri pătraţi, situat lângă magazinul Kaufland, oferind la schimb un teren pe Muntele Cârlomanu.

De pomină a rămas însă un alt schimb de terenuri cu Primăria. Pentru o suprafaţă de 11.156 de metri pătraţi, situată în Valea Albă, Primăria i-a dat lui Mihai Apopii cinci terenuri de pe Strada Muncii, trecute în proprietatea privată a municipiului, în suprafaţă totală de 18.660 de metri pătraţi, plus încă un teren, de 2.395 de metri pătraţi, în cea mai râvnită zonă rezidenţială, Strada Castanilor, şi a rămas tot datoare.

„Diferenţa de valoare, de 397.351 de lei, pe care o datorează municipiul Piatra Neamţ domnului Apopii Mihai urmează a se compensa cu suprafeţe de teren ce vor fi identificate şi inventariate ulterior“, au decis consilierii locali. „Primăria mi-a rămas datoare. N-a mai identificat alte terenuri pe care să le dea pentru terenul de lângă Cimitirul Pietricica. Am avut de tras şi de înghiţit în sec de pe urma afacerilor cu Primăria. Am luat nişte gunoaie şi am investit de 10 ori mai mult“, se plânge Mihai Apopii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite