Zimbru botezat după numele mamei lui Ştefan cel Mare. De ce exemplarul a fost asociat cu personajul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai tânăr zimbru, fătat în această vară în rezervaţia de la Vânători Neamţ, va purta un nume cu rezonanţă istorică.

Reprezentanţii Parcului Natural Vânători Neamţ au anunţat câştigătorul concursului organizat pentru găsirea unui nume potrivit celui mai tânăr zimbru din ţarcul de aclimatizare al rezervaţiei.    

Conform anunţului oficial, puiul de zimbru fătat în luna iunie (o femelă) se va numi ROLTEA (alintată ROLTIŢA), propunere venită de la Cristi Fodor, un student la Bioinginerie medicală la Universitatea Gr. T. Popa din Iaşi. Acesta a făcut trimitere la un personaj istoric despre care s-a spus că a avut o contribuiţie importantă la domnia lui Ştefan cel Mare: 

„Se spune că Ştefan cel Mare a fost născut şi a copilărit în zona geografică a Bacăului, Trotuşului şi a Borzeştilor, unde exista satul «Olteni». Sursele istorice, din documentarea mea, afirmă că mama lui Ştefan cel Mare din acest sat era originară, deunde şi numele «Oltea». Mama Oltea a jucat un rol considerabil nu numai la educarea fiului, dar şi la organizarea şi efectuarea acţiunilor de politică internă şi externă (aşa scriu unii istorici) dând dovadă de mare putere, astfel când pronunţăm «putere», inevitabil ne vine în minte zimbrul nostru românesc“, a precizat Cristi Fodor.  

Argumentul adus de tânărul care a făcut propunerea i-a convins pe organizatorii concursului că ROLTEA este cel mai potrivit nume pentru puiul de zimbru:

„De aceea, pentru veşnică neuitare a «mumei lui Ştefan cel Mare» (nu se vorbeşte foarte mult despre aceasta din diferite motive) şi pentru promovarea locurilor istorice din Moldova, propun ca mica femelă să crească cu numele ROLTEA (alintată ROLTIŢA) şi să nască la rându-i fii puternici care să domine Codrii Neamţului, aşa cum însuşi Ştefan a dominat teritoriile care încă de atunci sunt ale noastre!“, a mai menţionat studentul. 

Între alte nume propuse pentru zimbrul fătat în luna iunie, participanţii la competiţie au fost: Roma, Româncuţa, Rovana Roşcovana, Roglinda, Roxana, Roua, Robusta, Rocentana, Rodacia sau Românica.

Nu este pentru prima dată când Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ cere sprijinul publicului larg opinia pentru a găsi nume zimbrilor fătaţi în ţarcul de aclimatizare al rezervaţiei. Concursul pentru „botezarea“ zimbrilor fătaţi în semicaptivitate se desfăşoară în cadrul proiectului Parcul Natural Vânători Neamţ - nebănuita importanţă a insectelor sociale (SVA-09-2018), finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în cadrul Programului Spaţii Verzi, Componenta Arii Naturale Protejate, sesiunea februarie 2018.

ROLTEA este este al 10-lea exemplar „botezat“ prin această consultare publică. Ceilalţi 9 viţei au primit următoarele nume: 6 masculi: Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică şi Rovan şi 3 femele: Rozana, Rolinne şi Roemi. În toate cazurile, regula impusă pentru stabilirea numelor este ca acesta să înceapă cu particula RO (de la România). 

Parcul Natural Vânători-Neamţ este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate şi în captivitate. Din ţarcul de aclimatizare, întins pe o suprafaţă de 180 de hectare, au fost selectate majoritatea exemplarelor ce au fost puse în libertate în ultimii ani. Primul pas pentru repopularea pădurilor cu această specie legendară s-a făcut pe 22 martie 2012, când a fost eliberat primul grup de cinci zimbri. Ulterior, an de an, au fost făcute eliberări, din aceeaşi zonă (Chitele), iar turma a crescut şi prin cele 14 fătări (una anul acesta).

Spre deosebire de zimbri fătaţi în ţarcul de aclimatizare, cei care vin pe lume în turma aflată în libertate nu primesc acest indicativ. În pădurile din zona Parcului Natural sunt 38 de zimbri (din care 14 au fost fătaţi în libertate), în ţarcul de aclimatizare sunt 13 zimbri, iar în captivitate (la grădina zoo Dragoş Vodă) sunt 7 exemplare din această specie protejată. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite