Tunelurile secrete de la Cetatea Neamţului. Ce spun istoricii despre mitul hrubelor de sub fortificaţia muşatină
0
În decursul timpului au înflorit tot felul de poveşti legate de tuneluri care pleacă de la cetatea de la Târgu Neamţ şi permit ieşirea spre Suceava sau spre Roman şi Iaşi.
Poveştile despre tunelurile secrete care pleacă de la Cetatea Neamţului se pierd în negura timpului şi au stârnit imaginaţia localnicilor şi a turiştilor care vizitează fortificaţia muşatină de la Târgu Neamţ. Subiectul referitor la aceste amenajări subterane a fost tratat într-un capitol al lucrării „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală“ (2009), semnată de Vitalie Josanu. Autorul, doctor în istorie şi şeful Serviciului patrimoniu cultural din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ aminteşte la început de mitul unei fântâni care ar fi existat în cetate, din interiorul căreia ar fi pornit hrubele secrete.
În acest sens, este citat Radu Popa, scriitor care în lucrarea „Cetatea Neamţului“ (Editura Meridiane, Bucureşti, 1963) face trimitere la această versiune:
„În partea în care s-a afirmat de către unii cercetători că ar fi existat o fântană largă, cu trepte coborând pâna la luciul apei şi cu hrube care duceau, pe sub pământ, până dincolo de apa Ozanei sau chiar până la…Suceava, nu s-a găsit nici o urmă. Basmele în legătură cu tunele subterane şi punţi din piele de bivol au înflorit istoria tuturor cetăţilor şi mai continuă să fie povestite şi azi”, spunea Radu Popa.
Curtea interioară a Cetăţii Neamţului FOTO: Adevărul
Drumuri secrete, săpate cu dalta
Vitalie Josanu susţine că afirmaţiile lui Radu Popa fac trimitere la informaţiile consemnate de Profira Groholschi (1877-1956) în cartea „Cetatea Neamţului” (1914):
„În mijlocul cetăţuii era o fântână cu grile deasupra şi cu garliciu la o parte, pe unde se mergea până la <argeaua> de lângă strajă. Dela argea hruba se împărţea în două: hruba din dreapta ducea spre Oglindeşti şi de acolo în susul râului Moldova spre Baia şi Suceava, ori în jos spre Roman şi Iasi, pe şleahurile (drumurile) cele mari. Hruba din stânga ducea până la Valea Dadei (Valea Dracului). Hrubele erau largi, înalte şi prin ele se umbla numai la ceasuri grele de alarmă prin doua eşiri (sic!) deosebite. Astfel ele stăteau închise şi neştiute”.
Autoarea susţine că după ce a fost pustiită cetatea, un călugar, ieromonahul Paisie, nepotul lui Stoian Joldea (armaşul de la Cetatea Neamţului), a scris despre drumurile secrete de la Cetate, săpate cu dalta.
„Cărţile lui însă s’au pierdut, când a ars Mănăstirea Neamţu la 1862, cel puţin aşa spun călugării Sofronie Pelea din schitul Secul, Savate Jecu din M-rea Neamţu, Neofit Arbore din Râşca etc…”, adaugă Profira Groholschi.
Un „basm frumos” ţesut în jurul fântânii din cetate
„Deşi este greu de admis existenţa unor tunele de refugiu pe sub zidurile Cetăţii Neamţului, versiunea cu iz de povestioară – cu adevărat savuroasă – animă încă mulţi <cunoscători> indigeni într-ale cetăţii”, precizează Vitalie Josanu în baza cercetărilor arheologice care nu au scos la iveală aşa ceva şi consideră că totul e numai un „basm frumos".
Autorul admite însă că legenda tunelurilor ar putea fi legată de fântâna aflată în curtea cetăţii. El spune că în urma unui sondaj geotehnic făcut în anul 2002, specialiştii au stabilit că pe dealul Pleşului, unde este fortificaţia medievală nu există pânză de apă freatică, fiind depistate doar izvoare punctiforme.
Turişti la fântâna din curtea Cetăţii Neamţului FOTO: Florin Jbanca
„Altfel spus, în lipsa unei surse de apă permanente pentru necesarul de apă al cetăţii, izvoarele punctiforme având un caracter temporar, meşterii au fost nevoiţi să caute alte soluţii. Desigur, este greu de admis că administratorii cetăţii au apelat, în special, la serviciul sacagiilor, pentru a umple fântâna cu apă, ori s-au aprovizionat exclusiv cu apa meteorică, prin amenajări de captare”, mai spune Josanu.
Vitalie Josanu prezintă mai departe soluţia adoptată pentru asigurarea apei la Cetatea Neamţului:
„În interiorul construcţiei au săpat o cisternă, iar pentru alimentarea ei s-au folosit de sistemul ingenios al olanelor de canalizare, cunoscut şi recomandat în acea vreme pentru asemenea cazuri…”.
În final, autorul se întreabă dacă nu cumva aceste sisteme de canalizare ar fi aprins imaginaţia spre brodarea mitului tunelelor secrete:
„Oare frecventele referiri ale oamenilor locului la <tunelele> care ar avea capăt în <fântana> Cetăţii Neamţului, tunele despre care unii spun că ar fi fost surprinse cu ocazia lucrărilor de restaurare de acum aproape jumătate de veac, să aibă de fapt legătura cu sistemul de alimentare cu apă al cisternei? Este şi aceasta o întrebare care necesită verificari arheologice, prin <tunele> va trebui însă inţeleasă, mai curând, prezenţa unor nişe, ceva mai înguste…”.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
