Regulile plutaşilor de pe Bistriţa. Ce însemna comanda „la moldoveni“ şi ce proceduri se urmau în caz de accidente

Până în anii ’50, când au început lucrările la barajul de la Bicaz, plutăritul era una din îndeletnicirile de bază ale muntenilor de pe valea Bistriţei, din Suceava şi Neamţ.

Silvicultorul Mihail Anania, fost şef al Ocolului Tarcău, a scris la începutul secolului XX (1900) lucrarea intitulată „Descrierea Pădurii Tarcău şi Plutăria pe Bistriţa”, în care sunt prezentate, în amănunt, ce fel de lemne erau transportate pe apă din Suceava, prin Neamţ, şi până la Galaţi.    

„Frumoasele plute cu lemne aranjate unul ca altul nu se obţin decât din pădurile în care parchetele curg de-a dreptul în Bistriţa. Astfel de păduri sunt în susul Bistriţei pe la Dorna, Farcaşa, Sabasa şi Bucovina. Din acele părţi se văd plute de galioane, catarguri, catargele, truncheţi, raele, gile, grinzi, pe când, din pădurile de mai jos ca: Hangu, Buhalniţa, Bicaz şi Tarcău nu se văd decât lemne scurte, numite butuci”, arată Mihail Anania. 

Aşezarea lemnelor în plute nu se făcea oricum, ci respecta o ordine în ideea de a eficientiza transportul, şi pentru a nu crea probleme plutaşilor la pragurile râului.

„Înainte de a pleca din schelă o plută, se revizueşte pentru a nu se pune ca încărcătura mai multe lemne, ca cele marcate şi cubate prevăzute în avis, ceea-ce ar constitui un furt din partea plutaşilor, apoi sub ochii dragomanului schelei se desprinde de la mal continuîndu-şi drumul spre schela de destinaţie”.

Care erau cauzele accidentelor cu plutele 

Plutăritul avea reguli stricte, iar sezonul însemna 26 de săptămâni pe an. În capitolul „Signalmente şi procedeuri pe timpul călătoriei plutei” sunt prezentate cele şapte reguli ce trebuiau respectate în timpul deplasării de la schela de încărcare a lemnelor şi până la destinaţie. 

Schela Pângăraţi, din Neamţ unde se legau plutele FOTO Mihail Anania

Conform sursei citate, în cursul călătoriei pe râu, plutaşii şi mai ales cârmaciul trebuiau să observe următoarele aspecte:

„1. Pluta se meargă prin şipotul apei - Prin şipot se înţelege partea cea mai adîncă a albiei Bistriţa, unde curentul apei este tare, iar cazurile de accidente mai puţine, prin faptul ca bolovanii din fundul apei nu pot fi atinşi de plutele de mari dimensiuni, şi aceasta pe timpul secetelor cînd apa e mică”, spune autorul.  

Dacă plutaşul cârmaci nu observa din timp pentru a abate pluta pe şipot, se puteau întâmpla accidente:

„De regulă se întîmplă că pluta se opreşte ori în vre-un bolovan, or în vre-un scruntar şi dacă mai vin şi alte plute sau lemne isolate se suprapun şi constitue ceea-ce se numeşte şneamăt”

„2. Signalmentele indicatoare a trecerei sau abaterii plutei - Cînd apa nu indică precis pe unde este şipotul ei, mai ales dupa un puhoiu care de regulă schimbă fundul albiei Bistriţei, schimbare necunoscută de toţi plutaşii, atunci dragomanul cetei de plutaşi (cel mai priceput dintre plutaşi sau un negustor de lemne, n.n.) se duce înainte pe o plută şi studiază valea”

„3. Dacă valea nu este închisă - Se întîmplă că curentul apei e prea mare şi din o nebăgare de seamă a cîrmaciului din vreme, să lovească buzarul plutei în scruntarul unde se opreşte, iar restul plutei împins de apă, ocoleşte şi se opreşte în mal; atunci se zice ca valea e închisă prin faptul că nici o plută nu mai poate trece peste acea oprită, toate s’ar sfărîma. În acest caz, cînd închiderea văiei se poate observa de departe, atunci din timp se dă pluta la mal, şi se opreşte pînă ce se deschide valea. Dacă închiderea are loc după un cot al Bistriţei ce nu poate fi observat din vreme, toate plutele se sfărîmă, constituind şneamătul” 

Zeci de oameni mureau într-un sezon de plutărit

„4. Viteza ce au plutele pe baltă. - Rolul principal în această observaţie îl are dălcăuşul. El care în timpul plutirei stă cu faţa îndărăt, vede plutele ce urmează dupa ei, vede viteza ce au, şi imediat ce observă că o plută din urmă este confecţionată din lemne cu mai mari dimensiuni ca acea pe care se află, spune cîrmaciului să doliască pluta”

Conform autorului, dolia era acea parte din cursul râului Bistriţa, cu o curgere foarte lentă a apei.  

„De regulă către maluri apa Bistriţei pretutindeni are curentul cu mult mai slab ca pe cursul şipotului, căci şi apa e mult mai subţire şi cu atît mai mult cu cît se apropie de mal”

De la acest termen a derivat şi verbul a dolii, care exprimă acţiunea de a încetini plutele în anumite situaţii. 

„A dolii o plută însamnă că, cu ajutorul cîrmelor, să se scoată din şipotul apei  unde ea este mai adîncă, - căci oricît de mică ar fi panta, tot curentul pe dedesupt e ceva mai mare - şi a o da în dolie unde curentul e mai slab, în care cas ea merge cu mult mai încet. Aceasta pentru a da loc plutei mai grele din urmă, ce vine cu o viteza mai mare spre a trece înainte, în urma căreia dă şi dînsa în şipot spre a-şi continua drumul. Această curtenie se face de nevoie, căci contrariu pluta mai grea din urmă avînd o viteză mai mare, ar ajunge pluta de dinainte, ar isbi-o şi de multe ori o sfarmă şi poate constitui şneamăte care sînt atît de periculoase pentru plutaşi, care răpesc viaţa atîtor zecimi de oameni în un sezon de plutire”

„5. Comandele plutaşilor între ei - Comandele ce au plutaşii între ei pe timpul plutirei sînt însoţite şi de numiri stabilite din timpuri prea vechi şi mai cu seamă de acei ce au plutărit mai mult în partea cîmpului pe Siret sau Prut. Aşa, cînd cîrmaciul comandă dălcăuşului ca să abată cărarul la dreapta cursului apei, strigă <dă pluta la pădure!>, numire luată de acolo că în cursul apelor spre Dunăre pădurea rămîne la dreapta, îmbrăcînd catena munţilor Carpaţi. Iar cînd voeşte a da pluta spre stînga stigă <dă pluta la cîmp>, în vedere că spre stînga se desfăşoară rodnicele cîmpii. Aceste comande se păstrează pînă în dreptul satului Călieni, aproape de Focşani, iar de aici se comandă: la Munteni, cînd trebue să dea pluta la dreapta, şi la Moldoveni, cînd trebue să o dea spre stînga”      

Plute „de strânsură” şi plute trase de boi 

„6. Locurile de oprire pentru noptat – Când plutaşii sînt plecaţi pentru un drum lung, la destinaţia căreia nu poate ajunge în o zi sau două, cum de exemplu, de la Piatra la Galaţi, atunci după ce plutăresc toată ziua, aproape de înserat trebue să dea la mal ca să înnopteze pe mal. Locul ce’ şi aleg plutaşii pentru oprit plutele, trebue să fie dolie, trebue să fie după un cot al rîului, astfel ca apa să lovească în malul opus celui la care opresc. Aceasta pentru ca nu cumva în timpul nopţii să vină vreo plută sfărmată sau scăpată din sus să se isbească în cele legate spre a rupe legătorile ori odgoanele şi ciocîrliele şi le lua cu dînsele; cînd ar cauza mari pagube şi grea muncă şi respundere pentru plutaşi”

„7. Îndatoririle plutaşilor în caz de accidente – În caz cînd pluta se sfarmă pe drum din neprevederea plutaşilor, sau din cauza şneamătelor formate şi mai multe s’au strîns şi amestecat la un loc, atunci plutaşii le părăsesc. Are îndatorire în acest caz a veni la schela de unde a purces, şi a spune că pluta lor este în şneamătul cutare întreagă sau cu atîtea lemne scăpate mai departe. În acest caz se lasă pluta acolo pînă se strîng toţi cumpărătorii a căror plute sînt în şneamăt şi încredinţează unei persoane sarcina de a desface şneamătul. Acesta angajează plutaşi buni şi voinici cărora le plăteşte îndoit şi întreit de cum se plăteşte plutăritul obişnuit pe metru cub, şi aceştia formează alte plute fără a mai observa ordinea numerică a lemnilor şi nici marca schelei de emitere, ci numai marca cumpărătorului, constituind o plută numită plută de strînsură”

În situaţia în care legăturile lemnelor nu se rupeau după o ciocnire, plutaşii trebuiau să readucă pluta înspre apele repezi ale râului: 

„În cas cînd pluta s’a agăţat într’un scruntar sau bolovan fără a se rupe legăturile, cînd e din mai multe căpătîie sau racle, atunci ei cu manelele ce au pe plută se dau în baltă, ridică pluta sau împing pînă ce o pun în curentul apei unde poate pluti, sau de nu o pot ei ridica sau impinge, chiamă în ajutor alţi plutaşi sau aduc o pereche de boi cu care trag pluta în curent prin ajutorul şprăngilor”