Incursiunile lui Enescu la Piatra Neamţ. Maestrul era găzduit de preşedintele tribunalului, dar frecventa localul Bucluc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii ’30, George Enescu a fost de mai multe ori în turnee în ţinutul Neamţului, pentru a susţine concerte. În urbea de la poalele Pietricicăi îşi făcuse doi prieteni buni, dar frecventa şi un local popular în acele vremuri în micul târg.

Cel mai mare muzician român, George Enescu a ajuns de mai multe ori la Piatra Neamţ, cu ocazia unor turnee efectuate după 1930. Mărturii despre incursiunile sale în micul târg din Moldova sunt cuprinse în lucrarea „Pagini alese din istoria judeţului Neamţ (vol. II)“ (Editura Cetatea Doamnei, 2015), semnată de profesorul Gheorghe Radu, fost şef al Arhivelor Naţionale Neamţ.   

Într-un capitol al lucrării citate, autorul face trimitere la fondul Societatea Compozitorilor Români, aflat în păstrare în arhivele nemţene, unde, în dosarul 5/1930, filele 10 şi 11, este consemnat că pe 10 decembrie 1930, George Enescu a concertat în sala teatrului de la poalele Pietricicăi. 

„Amintita societate, cu sediul în Bucureşti, cerea cu adresa nr.5842 din 3 decembrie 1930, agentului central din Piatra Neamţ, să ia toate măsurile pentru buna desfăşurare a concertului marelui muzician român“

Nu sunt menţionate alte date despre evenimentul muzical de atunci (afişe, program, manifestări). 

„În schimb, aflăm din fondul personal I. D. Matasă, că Enescu a avut în Piatra Neamţ două familii de melomani, prieteni cu el: D. Apostolidi, preşedintele tribunalului şi Constantin Vorel, savantul farmacist. Se mai amintea că atunci când venea în oraşul nostru, găzduia la una din aceste familii“, mai precizează profesorul Gheorghe Radu.

Autorul mai spune că în cursul turneelor, Enescu „a concertat la capul soldaţilor răniţi în spitalele militare de la Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Roman, Bicaz şi alte localităţi nemţene şi a concertat în sălile teatrului comunal de nenumărate ori, conform documentelor de arhivă, pentru melomanii aşezării de la poalele Pietricicăi“.

Enescu trăgea „La Bucluc“ 

În acelaşi capitol, este inserat însă un detaliu picant legat de vizitele lui Enescu la Pietra Neamţ, şi anume că maestrul avea o preferinţă pentru un local frecventat de locuitorii urbei.  

„Circula zvonul printre locuitorii urbei că maestrul muzicii româneşti frecventa, atunci când poposea la Piatra Neamţ, la localul <La Bucluc>. Localul în discuţie era vestit prin <vinul cel mai bun, brânza de putină, carnea în felii şi caşul. Acest faimos local se afla lângă piaţa din centrul oraşului şi era frecventat de lumea subţire a localităţii şi chiar din altă parte a ţării>“, se arată în lucrarea „Pagini alese din istoria judeţului Neamţ“.

Cum acest aspect nu avea surse precise pentru a fi confirmat, autorul o consideră drept o informaţie „hazlie“.  

„Totuşi, tot din informaţiile deţinute, reiese că maestrul, după avocatul şi politicianul pietrean I. D. Matasă, <nu s-ar fi dus singur să bea vin şi să mănânce pastramă. Gazdele lui nu l-ar fi însoţit La Bucluc> Probabil că acesta-i adevărul“, mai spune Gheorghe Radu.

Nu doar George Enescu era atras de localul amintit. La începutul secolului XX, I.L. Caragiale era un client fidel al cârciumii, conform memoriilor lui Dunmitru Hogea, fost primar al oraşului Piatra Neamţ.

„După cum se ştie, Caragiale nu dispreţuia vinul, ca şi noi, prietenii lui. De aceea, nu rare ori ne duceam serile la vestita crăşmă boerească Bucluc, ce mai reputată pe atunci, ca având alese vinuri. Ne adunam acolo câţi-va prieteni şi petrecerile ţineau până târziu noaptea, dar nu atât băutura ne ţinea ceasuri întregi, ci mai mult vorbăria şi discuţiile fără sfârşit”, scria fostul primar Hogea în lucrarea „Din trecutul oraşului Piatra Neamţ”.

Pe aceeaşi temă: 

Detaliul neştiut din viaţa lui Caragiale. Nenea Iancu a încasat 10.000 de lei pentru o istorie a românilor pe care n-a scris-o niciodată

Caru' cu Bere, secretele unei afaceri care nu a dat greş niciodată în 136 de ani. Caragiale şi Coşbuc, doi clienţi fidei ai berăriei din inima Bucureştilor

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite