Drama eroinelor aviaţiei româneşti. Ce au pătimit femeile din Escadrila Albă după misiunile de pe front

Denumirea de Escadrila Albă, din care au făcut parte câteva dintre aviatoarele care s-au remarcat în al Doilea Război Mondial, îi este atribuită ziaristului italian Curtizio Malaparte, aflat în documentare pentru un jurnal de front, în Moldova.

Marina Ştirbei Brâncoveanu, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Smaranda Brăescu, Virginia Duţescu şi Stella Huţan Palade sunt câteva dintre aviatoarele care s-au remarcat în Al Doilea Război Mondial. Alături de altele, au avut o contribuţie de apreciat în ceea ce a însemnat ofensiva Armatei Române pe frontul de Est, implicându-se în salvarea vieţilor soldaţilor răniţi în ostilităţi, aducându-i la spitalele

din ţară. 

Destinul lor avea să fie crunt, cele care au scăpat cu viaţă din război, pentru că unele au „căzut“, fiind „răsplătite“ de regimul instaurat în România după 1945, cu ajutorul Armatei Roşii. 

Despre toate acestea, Complexul Muzeal Naţional Neamţ propune un proiect expoziţional virtual având ca titlu „Escadrila Albă - Drama Eroinelor aviaţiei româneşti“. 

„Expoziţia virtuală reuneşte o serie de şase portrete biografice ale aviatoarelor (...) precum şi un scurt istoric al Escadrilei Albe. Acest proiect virtual face parte din expoziţia, purtând acelaşi titlu, pe care sperăm s-o putem vernisam în cursul acestui an. Mulţumim pe această cale colaboratorilor noştri, Muzeului Naţional de Istorie a României, reprezentat prin domnul directorul general Ernest Oberländer Târnoveanu şi domnului istoric militar, Sorin Turturică, pentru contribuţia adusă la realizarea acestui proiect expoziţional“, se precizează într-un comunicat al Muzeului de Istorie Neamţ. 

Aşadar, în a doua conflagraţie mondială, în Armata Română a activat o unitate sanitară, formată exclusiv din femei pilot, fiind înfiinţată de prinţesa Marina Ştirbei, supranumită şi „Prinţesa aviaţiei româneşti“. 

Ea a luat ca model organizaţia paramilitară finlandeză „Lotta Sward“, în 1939, când războiul era iminent, depunând un memoriu la Subsecretariatul de Stat al Aerului, pentru înfiinţarea unei unităţi de transport aerian medico-militar, care avea să fie aprobat pe 25 iunie 1940. 

La început, în escadrilă au activat, ca piloţi titulari, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Virginia Thomas, fiind campate pe Eeroportul Băneasa. Ulterior, au fost cooptate aviatoarele Victoria

Pokol, Smaranda Brăescu, Victoria Comşa, Maria Adam, Jeana Iliescu, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Maria Nicolae şi Stela Huţan-Palade.

Jurnalist italian, corespondent de război în România

Denumirea de Escadrila Albă îi este atribuită ziaristului italian, Curzio Malaparte, care se afla pe frontul din Moldova. Primele brevete de pilot civil au fost obţinute în anul 1935, de Marina Ştirbei, Mariana

Drăgescu şi Victoria Pokol, urmate, peste un an, de Nadia Russo şi Virginia Thomas. Apoi, Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist, obţine brevetul de pilot civil în 1937. 

Începuturile escadrilei aveau să înceapă sub auspicii sumbre, în 1940 având loc un accident aviatic tragic în care îşi pierd viaţa Maria Adam, Jeana Iliescu, Maria Voitec, Victoria Comşa, împreună cu instructorul de zbor Nicolae Evghenovici. Înainte de începerea misiunilor de pe front, toate aviatoarele au urmat cursuri de prim-ajutor sanitar. 

„Misiunea lor era de a transporta răniţii din teatrele de război din Răsărit, la cele mai apropiate spitale militare de campanie. (...) Aviatoarele mobilizate au fost instruite la Spitalul Militar Regina Elisabeta, într-un stagiu de practică de 45 de zile“, mai arată organizatorii expoziţiei virtuale. 

Se dau detalii şi despre aparatele de zbor, care fuseseră adaptate transportului răniţilor. Spre deosebire de avioanele RWD-13, modelul RWD-13 S (sanitar) era special conceput pentru transportul răniţilor. Modelul RWD-13, fiind proiectat pentru transportul de persoane, era modificat în interior,

având în afară de scaunul pilotului, unul pentru însoţitorul sanitar şi o targă, în apropiere fiind aparatura pentru reanimare. 

Escadrila a fost mutată de la Bucureşti pe aerodromul de la Focşani, apoi pe cel de la Tecuci şi în Basarabia, la Tighina, până la cucerirea Odessei, în octombrie 1941. 

Câteva date statistice: Escadrila Albă a evacuat în spatele frontului, pe cale aeriană, în 1941 peste 5.300 de răniţi, iar în anul 1942 peste 4.000, dintre care 700-800 au fost militari germani. Activitatea femeilor pilot este apreciată de opinia publică şi oficialităţile de la Bucureşti.

Decorate cu Virtutea Aeronautică, Ordinul Vulturul German, Ordinul Sanitar şi Crucea Regina Maria

În acest context, mareşalul Ion Antonescu îi cere generalului Gheorghe Jienescu, subsecretar de Stat al Aerului, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 6 septembrie 1941: 

„Să-mi faci o propunere pentru toate persoanele care lucrează la Crucea Roşie, în care să intre şi doamnele, care ştiu cât au muncit, ca să primească Virtutea Aeronautică. Vreau să-i decorez pe toţi, fiindcă au făcut acte de mare bravură“. 

Prin Înaltul Decret Regal, numărul 2712, din 12 septembrie 1941, Nadia Russo şi celelalte aviatoare sunt decorate cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, Crucea de Aur. Pentru activitatea lor pe frontul de Est, în afară de Virtutea Aeronautică, au mai primit Ordinul Vulturul German, clasa a III-a, Ordinul Sanitar şi Crucea Regina Maria, clasa a III-a. 

Mii de vieţi au fost salvate de aceste curajoase aviatoare în Al Doilea Război Mondial, ele riscându-şi viaţa deoarece trebuiau să zboare la o altitudine joasă, pentru a nu fi reperate şi doborâte de aviaţia inamică. La începutul lunii noiembrie 1941, Escadrila I sanitară a fost readusă pentru o perioadă în ţară, fiind trimisă din nou pe front în 1942. 

„Aviatoarele erau lipsite de apărare, pe avioane neexistând armament, singura lor armă fiind îndemânarea şi curajul, dublate de conştiinţa de a-şi face datoria. Condiţiile erau foarte grele, începând cu furtuni care ridicau nisipul la 200 metri uneori, în corturi erau paturi de fier cu saltele de paie, muşte, purici şi mulţi şoareci. Noaptea, escadrila rămânea singură pe teren. Nu avea apărare decât două puşti mitraliere în faţa cortului, pentru că în zonă erau şi partizani. La Plodovitoje, Mariana Drăgescu şi colega ei au fost atacate de un avion inamic ce a aruncat 12 bombe a 50 de kilograme fiecare, atacul fiind urmat de o puternică rafală de mitralieră“, mai precizează organizatorii expoziţiei.

Prigoana comunistă  

La 25 august 1944, Escadrila Albă a fost desfiinţată, după ce evacuase peste 9.000 de răniţi şi bolnavi, din care aproximativ 1.000, germani. După instaurarea regimului comunist la Bucureşti, începe

drama aviatorilor şi aviatoarelor militare - demobilizări şi treceri în rezervă pentru piloţii care luptaseră în campania din Răsărit, arestări şi epurările din armată şi aviaţie. 

Drept „răsplată“ pentru misiunile de salvare a mii de vieţi omeneşti în timpul războiuluil, Marina Ştirbei,

Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Smaranda Brăescu, Virginia Duţescu şi Maria Nicolae vor fi condamnate la închisoare. 

În noiembrie 1946, Smaranda Brăescu intră în vizorul Siguranţei Statului, din cauza memoriului adresat Naţiunilor Unite, prin care semnala neregulile noului regim. La acea dată, era implicată în organizaţia

Sumanele Negre, fiind judecată în lipsă şi condamnată la 2 ani de închisoare. A stat ascunsă lângă Iaşi, apoi la Institutul catolic Sfânta Tereza din Cluj. 

În 1947, starea sănătăţii i se înrăutăţeşte, este internată la Spitalul Universitar Cluj şi sfârşeşte pe 2 februarie 1948. În 1948, Constantin Basarab Brâncoveanu este arestat iar soţia sa, prinţesa Marina Ştirbei, rămâne fără niciun venit, casa din Bucureşti şi moşia din Dărmăneşti, Bacău, fiindu-i confiscate. 

Nadia Russo a fost arestată pe 27 septembrie 1951 şi condamnată la 8 ani de închisoare pentru

presupuse acte de spionaj, patru ani de degradare civică şi confiscarea averii. A executat şase ani, pentru ca în 1957 să fie deportată în Bărăgan, la Lăţeşti, pentru încă cinci ani. 

Aşa s-a scris „istoria“ comunistă pentru eroinele care s-au implicat voluntar într-un război ce nu avea să aducă nimic bun pentru România de după august 1945.