Cum arată Odek, câinele poliţist care bagă spaima în contrabandiştii de ţigări. Ultima sa captură impresionantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Odek pleacă la misiuni cu propria maşină. FOTO Monitorul de Neamţ
Odek pleacă la misiuni cu propria maşină. FOTO Monitorul de Neamţ

Un ciobănesc belgian, specializat în detectarea produselor din tutun, este considerat a fi printre cei mai buni câini poliţişti la nivel naţional.

Odek are 9 ani şi jumătate, a ajuns la Neamţ ca un câine de urmă, dar calităţile sale l-au recomandat pentru alte misiuni, iar colegii cu trese pe umeri i-au recunoscut meritele, fiindu-le mai mult decât util.

„În urma descinderilor efectuate, au fost descoperite 105.560 de ţigarete fără timbru, marfa ilicită fiind ridicată în vederea indisponibilizării. În baza probatoriului administrat, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, pe 16 august fiind plasată sub control judiciar. În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi luptătorii Serviciului pentru Acţiune Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Activitatea a beneficiat de sprijinul câinelui poliţist Odek“. 

Aşa suna un comunicat al Poliţiei Neamţ, în care erau prezentate rezultatele unei acţiuni desfăşurate la jumătatea lunii august  2020, care a vizat documentarea activităţii infracţionale a Mihaelei Barba, în vârstă de 41 de ani, din Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ. 

Altfel spus, o nouă reuşită a lui Odek, un ciobănesc belgian aflat pe lista de cadre a Poliţei Neamţ, dresat pentru detectarea produselor din tutun. Şi, de ani de zile, îşi îndeplineşte cu conştiinciozitate misiunile la care participă graţie flerului şi mirosului său). 

Este catalogat printre cei mai buni din ţară în specializarea sa - detectarea produselor de tutun, ajungând să fie spaima contrabandiştilor de prin târguri, oboare şi pieţe, sau a celor care se trezesc că le bat în „poartă“ oamenii legii. 

„Problema în discuţie (contrabanda - n.r.) se concentrează pe zonele Piatra Neamţ, Roman şi pe drumurile naţionale din judeţ. (...) Cea mai bună prevenire este constatarea infracţiunilor. Un mare sprijin şi noroc a fost că în Neamţ este repartizat un câine, Odek, aflat în dotarea serviciului, un patruped foarte bine pregătit. Odek face parte din cei cinci câini în ordine valorică, la nivel naţional“, declara Ioan Pânzariu, fost şef al Serviciului Economic.

„Poliţistul anului 2015“

Chiar dacă judeţul Neamţ nu este unul de frontieră, pentru că se învecinează cu Suceava, Iaşi şi Vaslui, este „tranzitat“ de contrabandiştii care încearcă să distribuie „marfa“ adusă din Moldova sau Ucraina. De aici şi necesitatea ca un patruped „inteligent“ să activeze în cadrul IJP Neamţ. 

Odek nu merge oricum la acţiuni, ci are o maşină dotată special pentru el, cu două cuşti, achiziţionată în urmă cu patru ani prin programul HERCULE II, finanţat de Oficiul European de Luptă Antifraudă, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii operaţionale a unităţilor de poliţie, ce folosesc câini de urmă în lupta împotriva contrabandei şi a contrafacerii produselor din tutun“.  

   

odek2

   Odek, în timpul unei misiuni. FOTO Politia Neamţ

Odek a devenit cunoscut şi la nivel naţional după ce, pe 26 martie 2016, a primit distincţia „Poliţistul anului 2015“. Echipa Odek - agent şef adjutant Doru Cătălin Constantin a fost recompensat cu prilejul unei ceremonii desfăşurate în Capitală de Ziua Poliţiei Române, alături de alte patru echipaje din Iaşi, Timiş, Arad şi Bucureşti. 

Ar mai fi de spus că ciobănescul belgian mai are la activ, pe lângă captura din august 2020, descoperirea şi a altor mari cantităţi de ţigarete, de ordinul  zecilor sau sutelor de mii, găsirea câtorva sute sau mii de pachete fiind, deja, rutină cotidiană. 

În 2015, primul an când a fost folosit în acţiunile de combatere a contrabandei, Odek a reuşit să scoată din comerţul ilicit circa 170.000 de ţigarete. În iunie 2015, în cadrul unei misiuni de verificare în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ, lua „urma“ a circa 80.000 de ţigări cu timbru fiscal aparţinând Republicii Moldova, ascunse printre mărfurile din tarabele comercianţilor. 

În 2017, ciobănescul belgian a depistat 631 de pachete de ţigări ascunse într-un perete modificat al unui stand din Piaţa Roman. De două ori i s-a  cerut „miros“ şi de fiecare dată a indicat „peretele“, iniţial, la percheziţia făcută fără el, poliţiştii găsind doar un singur pachet, căzut sub un stand. 

Cât despre piaţa neagră a tutunului, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, afirma că la un TIR cu ţigarete trecut peste graniţă şi valorificat, profitul este între 500.000 şi 1 milion de euro.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Sindicatul Europol: În viziunea ministrului Vela poliţiştii nu sunt expuşi riscului în lupta cu COVIDUL, deci nu trebuie să primeasca vreun spor

Expediţia Drumul Plutaşilor, jefuită pe Siret. Din grup fac parte poliţişti, procurori, medici, oameni de afaceri

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite