Chinurile îndurate de trădătorii şi prizonierii de război de la Cetatea Neamţ. „Zac în temniţă şi am făcut o barbă până la brâu. Mănânc lutul şi păduchii”
0
Amenajarea Cetăţii Neamţ sub forma unui muzeu în aer liber recrează pentru vizitatori atmosfera medievală a fortăreţei muşatine. Unul din spaţiile din incintă a fost dedicat temniţei care se presupune că funcţiona în secolele XVI-XVII în această cetate.
Temniţa de la Cetatea Neamţ poate fi vizitată imediat după ce pătrunzi în incinta fortăreţei pe poarta de intrare, pe partea dreaptă, coborând câteva trepte. Un spaţiu care aduce a beci, în care nu încap mai mult de 30 de persoane, delimitat de gratii, adăposteşte acum câteva manechine de prizonieri chinuiţi de regimul de detenţie.
„Surse despre regimul de detenţie de la Cetatea Neamţ sunt aproape inexistente. Singurele izvoare sunt mărturiile celor întemniţaţi în cetăţile din Moldova sau Ţara Românească. Prin extensie, se poate spune că aici ajungeau să fie închişi trădătorii, boierii necredincioşi sau prizonierii de război, pentru că vorbim totuşi de o garnizoană militară”, spune Vasile Diaconu, şef de Secţie muzeală pe zona Târgu Neamţ.
„Zac în temniţă…şi am făcut o barbă până la brâu”
O mărturie relevantă pentru suferinţele îndurate de cei care ajungeau să fie închişi în temniţele medievale din Moldova este scrisoarea lui Cocrişel, un fost oştean al lui Ieremia Movilă, adresată părinţilor.
„... deci mă rog domniilor voastre ca lui Dumnezeu din cer, să mă scoateţi lângă voi…şi să nevoiţi să daţi ştire părintelui mieu Mogâlde Vornicului, că eu zac în temniţă de mănânc lutul şi păduchii… şi am făcut o barbă pâna la brâu şi se află aiastă scrisoare sănătoşi pre dumneavoastră de la Domnul. Amin. Iscălesc, feciorul vostru Cocrişel. Şi îs numai cu cămaşa”.
Fragmentul de scrisoare reprodus pe un panou chiar în incinta spaţiului unde este amenajată spre vizitare temniţa, arată cât de drastice erau condiţiile de detenţie. Chiar dacă istoricii nu au găsit elemente care să evidenţieze că în acest spaţiu prizonierii ar fi fost torturaţi, însăşi detenţia era un supliciu greu de îndurat.
„Putem admite şi varianta că prizonierii să fi fost torturaţi aici, deşi nu există niciun fel de mărturii explicite în acest sens. Nu era totuşi nevoie de tortură, întunericul, frigul şi umiditatea fiind greu de îndurat de oricine”, mai spune Vasile Diaconu.
Un alt spaţiu care ar fi putut avea o destinaţie pentru detenţia condamnaţilor este Negra Temniţă, din turnul de Sud-Est. Spaţiul de aici, închis vizitatorilor a fost determinat ca o posibilă temniţă pentru pedepsele aspre. În cei aproximativ 16 metri patraţi nu încăpeau mai mult de 20 de persoane, posibil condamnaţii la sentinţele cele mai grele.
Faptele pedepsite: hiclenia, limba strâmbă şi ucisăturile
Ca în marea majoritate a temniţelor din Moldova şi Ţara Românească din secolele XVI-XVII, la Cetatea Neamţ erau încarceraţi autorii infracţiunilor pedepsite în acele vremuri.
Intrarea în temniţa Cetăţii Neamţ (stânga jos) - FOTO Florin Jbanca
În lucrarea „Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII)”, istoricul A. Cazacu prezintă în capitolul Justiţia Feudală fiecare din infracţiunile pedepsite cu închisoarea.
- Viclenia („hiclenia”) - cea mai cunoscută şi mai des pomenită, atât în hrisoave, cât şi în cronici. Hiclenia ar constitui faptul de rebeliune cu mână înarmată împotriva stăpânitorului ţării, pentru a-i lua tronul, sau faptul de a ajuta în acelaşi fel pe un rebel. Tot hiclenie este faptul de a nu sări la oaste şi de a părăsi pe domnul lor, părăsirea ţării. „Hiclenia este violarea în orice fel a obligaţiei de a sluji cu dreptate şi credinţă domnia” (A. Cazacu)
- Neascultarea - Cine nu executa o poruncă urma să fie pedepsit pentru neascultare.
- Tâlhăria şi furtul - Diferenţa între aceste fapte se făcea după valoarea obiectului furat. „Furtul pare a fi confundat cu tâlhăria, furturile de obiecte de mică valoare formează o categorie aparte, potlogăria. De altfel, ambele infracţiuni sunt pedepsite la fel, cu moartea prin spânzurătoare” (A. Cazacu)
- Moartea de om - În Evul Mediu nu se făcea distincţie între asasinat şi omorul fără voie, după cum nu se cunoştea nici legitima apărare. „Sancţiunea morţii de om era pedepsită cu moartea, evident, dacă vinovatul nu-şi răscumpăra gâtul” (A. Cazacu).
- Infracţiunile împotriva moralei şi religiei (răpirea de fete, bigamia, biandria, sacrilegiul, erezia, sodomia) -
- Mărturia mincinoasă („Limba strâmbă”) - În epoca feudală părţile îşi dovedeau dreptatea prin jurători (nu e vorba de martori oculari ci de oameni care atestă prin prestare de jurământ că susţinerile părţii sunt adevărate). „În Moldova, mărturia mincinoasă e pomenită pentrui prima oară în Tratatul Moldo-Polon din 1540. În conformitate cu acest document, cine a jurat de trei ori pentru un fur (furt) şi vrea să jure a patra oară nu va fi admis la jurământ; dacă se dovedeşte că a jurat a patra oară, va fi însemnat cu fierul roşu pe faţă ca sperjur, ca să fie recunoscut după acest semn” (A. Cazacu).
- Denunţarea calomnioasă („Sudalma mare”) - o infracţiune gravă, pedepsită aspru
- Loviri şi răniri simple, vătămări corporale („Ucisături”) - „Într-un hrisov al lui Ştefan cel Mare din 1467 s epomeneşte pentru prima oară de răni sângeroase şi răni vinete, adică lovituri şi răniri simple. Şi în epoca feudală aceste fapte erau considerateca delicte şi, ca atare erau pedepsite”
- Sfada şi Insultele
„Închisoarea de aici nu putea fi altfel decât cele aflate în alte obiective similare din Evul Mediu, caracterizate prin condiţii de detenţie foarte vitrege, unde foamea, frigul şi întunericul duceau la pierderea sănătăţii încarceraţilor”, se arată în explicaţiile istoricilor postate la intrarea în temniţa de la cetate.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
