Abuzuri sexuale de nedescris asupra a doi copii, frate şi soră. Sentinţă record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sentinţa Tribunalului Neamţ nu este definitivă FOTO Adevărul.ro
Sentinţa Tribunalului Neamţ nu este definitivă FOTO Adevărul.ro

O instanţă de judecată l-a condamnat pe un inculpat la o pedeapsă foarte mare în urma acuzaţiilor de viol în formă continuată şi trafic de minori

Un individ de 45 de ani, din Roman, a primit una din cele mai grele pedepse pentru infracţiuni de viol şi trafic de minori. A găzduit doi minori, frate şi soră, pe care ziua îi scotea la cerşit, iar noaptea îi abuza sexual. Pedepsele au fost contopite, iar în şedinţa de pe 18 mai 2022 Costel Grişa Judele Costel a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 19 ani de închisoare. 

Judecătorii i-au mai interzis anumite drepturi, între care şi cel de a fi curator sau tutore şi l-au obligat să le plătească celor două victime daune morale de câte 50.000 de lei, conform deciziei Tribunalului Neamţ. Din pedeapsa aplicată s-a scăzut detenţia de pe 5 aprilie 2021, la zi, fiind menţinut arestul preventiv. 

Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Faptele au ieşit la iveală la începutul lunii aprilie a anului trecut, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au pus sub acuzare pentru două infracţiuni. Era vorba de viol în formă continuată şi trafic de minori. 

Din 2019, romaşcanul a racolat doi minori, i-a luat acasă, scoţându-i la cerşit ziua, ar noaptea îi abuza sexual. „La data de 05.04.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 44 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi trafic de minori“, se arăta într-un comunicat al DIICOT Neamţ. 

S-a retinut că, începînd cu anul 2019, inculpatul, prin ameninţări cu acte de violenţă, a constrâns doi minori să practice cerşetoria, pe raza municipiului Roman, pe care i-a găzduit în locuinţa sa, beneficiind de sumele de bani obţinute de aceştia. De asemenea, în luna martie 2021, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu cei doi minori. 

Pe 5 aprilie 2021, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Neamţ, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat două percheziţii domicliare, în urma cărora a fost pus în aplicare un mandat de aducere. În cursul aceleiaşi zile, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Neamţ, cu propunere de arestare preventivă, măsură care a fost admisă. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Seif cu bani, furat din sediul unei firme. Ce limuzină au folosit spărgătorii pentru a fugi cu prada

Mari boieri şi mari acte filantropice din veacuri trecute. Constantin Cantacuzino şi Safta Brâncoveanu

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite