Vicepreşedintele CJ Bihor, urmărit penal de DNA, după ce a prejudiciat instituţia cu peste 8.6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai influenţi oameni politici din Bihor şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, este acuzat de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit mită sute de mii de euro de la Beniamin Rus, patronul firmei Selina. Este vorba despre Alexandru Kiss, care pare că ar fi prejudiciat Consiliul Judeţean Bihor cu peste 8.6 milioane de euro.

Vicepreşedintele CJ Bihor Alexandru Kiss este acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la Beni Rus, patronul firmei Selina. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţi.

Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale rezultă că  Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo şi Rus Beneamin au conceput şi pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăţi din România (SELINA S.R.L. Oradea şi TRAMECO S.A. Oradea) şi SUA (WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington), prin intermediul căruia, în perioada 2005 – 2006, a fost disimulată plata sumei de aproximativ 600.000 euro.

Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plăţii de către SELINA a unor utilaje pe care TRAMECO le-a importat  din Germania şi Olanda, prin intermediul societăţii WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington, controlată de l Bojtor Vilmos-Laszlo.

 Deşi societăţile din grupul SELINA au negociat direct cu furnizorii germani şi olandezi, achiziţia utilajelor a fost făcută prin intermediul societăţii paravan WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington la preţuri mult mai mari.

Mai exact, a lansat ideea construirii a câtorva mii de apartamente sociale în Oradea care să rezolve problema locativă din oraş. Mii de persoane din oraş s-au înscris pe liste în speranţa că-şi vor putea cumpăra un apartament cu 3 camere la cel mult 18.000 de euro, aşa cum prevedea proiectul social expus de Kiss.

A fost un proiect bine gândit care s-a transformat într-o afacere, o afacere chiar profitabilă. Firma care urma să construiască acele apartamentele trebuia să îndeplinească anumite condiţii, condiţii create special pentru o firmă din Oradea. Este vorbva de Selina, condusă de omul de afaceri Beniamin Rus.

Au fost scoase la licitaţie douiă amplasamente din Oradea, pe locul acestora urmând să se ridice sute de apartamente.

Cei aproximativ 600.000 euro spălaţi reprezintă foloase necuvenite pe care Beneamin Rus,  în calitate de proprietar şi administrator al grupului de societăţi SELINA Oradea, le-a plătit lui Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, pe atunci preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, pentru ca acesta să favorizeze societatea SELINA S.R.L. în cadrul procedurilor derulate de C.J. Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea.

“Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către suspectul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, Consiliul Judeţean Bihor a fost prejudiciat cu circa 8,6 milioane euro”, se arată în comunicatul DNA.

Alexandru Kiss susţine că faptele imputate au mai fost cercetate, anchetele fiind închise şi că într-o perioadă când toată ţara este sub anchetă ar fi fost chiar o jignire să fie lăsat pe dinafară, într-un an electoral.

"În această perioadă, în care toată ţara este sub anchetă, prim-ministrul, preşedintele şi o serie de alte persoane sunt cercetate, ar fi fost chiar o jignire ca pe mine să mă lase pe dinafară, într-un an electoral important. Lăsând la o parte gluma, sper, ca oricare om normal, că ţara se îndreaptă spre Vest, şi nu spre Est şi, drept urmare, dreptatea va fi într-adevăr dreptate", ca afirmat Kiss.



 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite