Surprinși că au vrut să treacă ilegal Vama Borș ascunși sub remorca unui tir
0În noaptea de marți polițiștii de frontieră bihoreni au descoperit doi bărbați de cetățenie turcă care s-au ascuns sub un automarfar în dorința de a ajunge în spațiul Schengen.
Marţi noaptea, în jurul orei 23.45, sub un automarfar condus de un cetăţean german care vroia să iasă din România prin Borş au fost găsiți doi turci ascunși între cutiile de scule laterale ale mașinii. Cei doi au fost descoperiți în urma verificării automarfarului în baza analizei de risc. În urma vcerificărilor ulterioare cei doi au fost identificați ca fiind Aslan B. în vârstă de 37 ani şi Sim K. de 28 de ani, cetăţeni turci și intenţionau să ajungă ilegal în Germania. În acest caz au fost întocmite acte premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.