TIMP LIBER: Festival cu vinuri şi mâncare bio, în Ungaria, la Hajduszoboszlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei preocupaţi de sănătate se întâlnesc la Hajduszoboszlo. Orădenii care nu şi-au făcut încă planuri pentru acest sfârşit de săptâmână au ocazia să petreacă alături de vecinii de peste graniţă.

De astăzi şi până duminică, staţiunea ungară Hajduszoboszlo găzduieşte  a opta ediţie a Festivalului Vinului şi al Produselor Bio. Pe tot parcursul celor trei zile, orădenii şi toţi vizitatorii au ocazia să participle la o serie de concerte susţinute de trupe pop, rock, blues sau muzică populară, printre formaţii numărându-se Pop Secret Band, Rockability Trio, Smith Rock Band, Tread Over Shoes, dar şi formaţia scoţiană Mak a Din.

„Pentru acest eveniment au fost amenajate standuri cu vinuri ungureşti, din care pot degusta sau cumpăra toţi cei care doresc. De asemenea, bucătarii vor prepara măncare din produse bio, atât cele aduse de producători, cât şi unele preparate de specialişti culinari”, a explicat Eva Palvolgyi, unul dintre organizatorii evenimentului.

Concurs de vin
În ultima zi a festivalului, cele mai bune bucate, dar şi cel mai bun vin, vor fi premiate, iar juriul va fi format din maestrul bucătar Zsolnaj Gabor, membru în biroul de conducere al Asociaţiei Gastronomice din Ungaria, şi de Lorincz Gyorgy, care a fost cel mai bun producător de vinuri al anului 2009.

RECOMANDĂRI DE WEEKEND

Slalom în Parcul Petofi

image

Slalom.ro invită iubitori de skateboarding în Parcul Petofi, unde membrii comunităţii se întâlnesc de regulă în weekend. O mână de orădeni încearcă să readucă în actualitate slalomul, cu tradiţie deja în alte ţări.

Târg de obiecte bisericeşti
Orădenii au ocazia să vadă „gadgeturi” bisericeşti, până sâmbătă, la Catholic Expo. Târgul are loc la Sala de Sport a Universităţii din Oradea. Puteţi vedea, printre altele, o candelă care pluteşte.

Cu bicicletele pe dealurile din jur
Orădenii care vor să-şi petreacă timpul liber în natură, făcând puţină mişcare, pot alege să iasă cu bicicletele pe dealurile din jurul Oradei. Activitatea vă ajută să vă relaxaţi şi să consumaţi calorii.

„Marmaduke”, în premieră la cinema
Dintre premierele săptămânii de la Hollywood Multiplex, orădenii pot alege un film potrivit pentru întreaga familie. „Marmaduke” este povestea celui  mai adorabil Mare Danez din lume. În această comedie uriaşul câine, care este un etern inadaptat, găseşte, în sfârşit, un loc unde poate ieşi în evidenţă, Orange County, California. Uriaşul  descoperă că, indiferent de unde te afli, poate fi greu să te intregrezi, când cântăreşti 90 de kg. Ca orice personaj de poveste, Marmaduke are un tovarăş, motanul Carlos, care-i apără spatele.

Curs de tir cu arcul tradiţional

image

CS Gym Oradea şi Federaţia Română de Tir cu Arcul organizează în fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 18.00, curs de tir cu arcul tradiţional şi compound. La curs pot participa atât bărbaţi, cât şi femei sau copii. „Tirul cu arcul e unul dintre cele mai nobile şi complexe sporturi, cu o istorie veche de sute de ani, sport ce implică disciplină, concentrare şi precizie. Participanţii la curs pot veni cu arcurile lor sau pot trage cu arcuri din dotarea clubului”, spune instructorul Harris Wallmen.

Expoziţia „După 20 de ani”
Orădenii pot vedea, timp de trei săptămâni, la Galeria Euro Foto Art, o expoziţie de artă fotografică. Expoziţia realizată din lucrările artistului fotograf Cornel Hlupina din Jilava, se intitulează „După 20 de ani“. Vernisajul a avut loc astăzi. Lucrările au fost prezentate publicului de criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar expoziţia a fost vernisată de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, care a participat şi în calitatea de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Invitaţie la petrecere de schimb de haine


Atmosfera se încinge când două participante doresc aceeaşi ţinută

image

Moda londoneză swiching, aceea de a face schimb de haine cu alte persoane, prinde rădăcini în urbea de pe Criş. Orădencele sunt aşteptate astăzi la o nouă petrecere de schimb de haine, la un magazin de pe strada Mihai Pavel. Doamnele pot să scape de hainele de care s-au plictisit sau pe care chiar nu au avut ocazia de a le purta, îmbogăţindu-şi garderoba cu piese din şifonierele altor dependente de fashion. 
„Participantele lasă hainele sau accesoriile de care s-au săturat. Într-o jumătate de oră trebuie să aleagă altele”, a explicat Laura Sime, una dintre proprietarele clubului de fashion. „La ultima petrecere am mers cu două rochii de nuntă şi am plecat cu alte două ţinute perfecte pentru seară”, a spus Bianca Molnar, una dintre tinerele care frecventează aceste evenimente. (Claudia Vidican)

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite