Un tânăr de 22 de ani este cercetat de polițiștii orădeni pentru înșelăciune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr suspectat că a sustras telefoanele mobile ale unor orădeni, printr-o metodă foarte ingenioasă, este cercetat penal de poliţiştii bihoreni. Polițiștii au început marți urmărirea penală împotriva lui B.L.A., de 22 de ani, pentru furt calificat

"Tânărul este suspectat de poliţiştii orădeni că la 22 ianuarie a contactat pe internet un concitadin care oferea spre vânzare un telefon mobil, cu care ulterior şi-a dat întâlnire, sub pretextul că doreşte să cumpere telefonul respectiv, în valoare de 1.700 lei", a precizat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Cei doi s-au întâlnit în Oradea și după ce i-a a primit telefonul mobil de la vânzător, pentru a-l studia, tânărul a intrat într-o scară de bloc, spunând că doreşte să-i arate şi mamei sale telefonul. "Suspectul a fugit însă pe la intrarea secundară din spatele blocului, cu telefonul mobil al păgubitului", mai spune sursa citată.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii orădeni au stabilit că acelaşi tânăr este suspectat că ar fi comis o faptă similară la 24 mai 2009, când ar fi lăsat fără un telefon mobil performant un alt orădean, folosind aceeaşi strategie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite