O tânără tâlhărită în centrul Oradei și-a recuperat telefonul în aproximativ o oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

O tânără în vârstă de 19 ani a fost atacată joi seară, în zona Parcului 1 Decembrie, de către un bihorean în vârstă de 20 de ani, care i-a furat telefonul mobil. În aproximativ o oră, tâlharul a fost prins de către polițiști, tânăra recuperându-și telefonul.

Potrivit informațiilor transmise de către Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, incidentul a avut loc joi, în jurul orei 21.45, polițiștii fiind sesizați printr-un apel la 112. „O tânără de 19 ani din localitatea bihoreană Cheriu a fost deposedată de telefonul mobil de o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe aleea pietonală dintre Parcul 1 Decembrie şi strada Independenţei din Oradea", a spus Alina Dinu. Suspectul, V.S (20 ani), din comuna bihoreană Popești, a fost depistat de către poliţiştii orădeni la scurt timp de la comiterea faptei, în jurul orei 22.50, pe o stradă din centrul orașului. „Poliţiştii au descoperit asupra sa telefonul sustras, pe care l-au recuperat şi restituit proprietarei de drept", a spus Alina Dinu.

Arest

Bărbatul a fost reţinut în Arestul IPJ Bihor pentru o perioadă de 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, împotriva sa dispunându-se măsura preventivă de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite