Ziua Naţională a României la Oradea, de la fasole cu ciolan, la teatru şi karaoke românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrecere românească în Columbus
Petrecere românească în Columbus

De la depuneri de coroane, la slujbe religioase sau concerte folclorice şi spectacole de teatru, orădenii vor avea cu ce să-şi umple ziua de 1 Decembrie. Seara o vor putea petrece în acelaşi stil, sărbătorind româneşte în cluburile din centrul oraşului, care au pregătit şi anul acesta „surprize" cu aromă naţională.

Marea Unire de la 1918 va fi sărbătorită astăzi la Oradea începând cu orele 10.00, când se vor depune coroane la statuia lui Mihai Viteazul, ceremonialul fiind urmat un „Te Deum" oficiat la Biserica cu Lună. De la orele 11.30 începe „marea fasoliadă", Primăria Oradea oferind şi în acest an aproximativ 3.000 de porţii de fasole cu ciolan, mâncare la care bucătarii garnizoanei au început să lucreze încă de marţi.

Oradea albastră

De la orele 18.00, în Parcul 1 Decembrie, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, se vor aprinde luminile care vor îmbrăca oraşul în straie de sărbătoare. Străzile Oradei vor fi împodobite anul acest cu peste 14 km de ghirlande, medalioane, figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, galaxii şi fântâni de lumini. În plus faţă de anul trecut, vor fi amenajate cu instalaţii luminoase şi alte obiective, precum Podul Sovata, Parcul Seleuş şi cele două poduri peste Pârâul Peţa, respectiv cel de pe strada Traian Blajovici şi cel de pe strada Vaporului. Tot o premieră o reprezintă „îmbrăcarea" Palatului Vulturul Negru şi a clădirii Primăriei Oradea în lumină albastră, prin proiecţia unei holograme. De la orele 19.00, orădenii adunaţi în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor pentru aprinderea luminilor de sărbători vor avea parte de un spectacol folcloric susţinut de către Ansamblul Folcloric Profesionist Crişana, Năstăcuţa Iuga şi cuplul Traian Ilea şi Valeria Codorean. Biletele de intrare la concert costă 10 lei.

Teatru şi concert simfonic

Orădenii care vor ca, de 1 Decembrie, să ia o porţie de teatru, în loc de fasole şi concerte de muzică populară, au ocazia de a merge la premiera spectacolului „O scrisoare pierdută". Teatrul Regina Maria marchează prin acest spectacol atât Ziua Naţională, cât şi împlinirea a 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale şi a 56 de ani de la înfiinţarea secţiei române a teatrului orădean, a cărei primă reprezentaţie a avut la bază aceeaşi celebră piesă de teatru. Spectacolul va începe la orele 17.00, în faţa clădirii teatrului, după care personaje precum Caţavencu, Ghiţă Pristanda sau Agamiţă Dandanache îi vor pofti pe orădeni în interior. Ziua Naţională va fi marcată şi la Filarmonica de Stat. De la orele 19.00, locuitorii Oradei sunt aşteptaţi la un concert simfonic pe muzica unor mari compozitori precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, Sabin Păutza şi Constantin Silvestri. Intrarea va fi gratuită.

Karaoke românesc

Sărbătorirea zilei de 1 Decembrie nu se încheie la orele 19.00. Cluburile din centrul oraşului au pregătit o noapte de pomină, cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale, cu produse atutentic româneşti şi cu chelneriţe îmbrăcate în costume tradiţionale. Astfel de petreceri româneşti vor avea loc în Columbus Cafe şi în Yellow Submarine, care s-a transformat pentru seara asta în submarinul tricolor şi unde va fi o seară de karaoke cu totul specială.  

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite