Pentru protejarea pădurii pompierii sunt cu ochii pe cei care ies la iarbă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii bihoreni încep campania de prevenire a incendiilor ce pot apărea în zonele forestiere odată cu încălzirea vremii și startul sezonul de ieșit la iarbă verde în rândul bihorenilor.

Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „CRIŞANA" al judeţului Bihor derulează activităţi de control la ocoalele silvice şi la operatorii economici/persoanele fizice care deţin gatere, în vederea prevenirii unor situaţii de urgenţă, cunoscându-se riscurile la care aceste obiective sunt supuse, din punct de vedere a producerii unor incendii.

Se va urmări cunoaşterea prognozei privind pericolele de incendiu de pădure, amplasarea turnurilor de supraveghere, organizarea avertizării, poziţionarea de panouri indicatoare cu măsuri preventive pentru turişti, organizarea de posturi de control pe timpul sezonului favorizant incendiilor de pădure, asigurarea alimentării cu apă în pădure şi în vecinătatea acesteia, dotarea cu tehnică şi mijloace specifice respectiv organizarea stingerii incendiilor de pădure.

Odată cu încălzirea vremii va creşte cu siguranţă şi frecvenţa excursiilor în aer liber a cetăţenilor, fapt pentru care îi sfătuim să respecte regulile privind prevenirea incendiilor în zonele împădurite, pentru a evita evenimentele nedorite ce se pot transforma uşor în situaţii de urgenţă. Campaniile de prevenire a incendiilor în fond forestier, atât la nivelul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „CRIŞANA" cât şi a Direcţiei Silvice Oradea sunt abia la început şi ele vor continua pe tot parcursul sezonului  cald, în care afluenţa turiştilor în zonele împădurite este maximă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite