Cele mai promițătoare tinere talente literare, din cinci țări francofone, premiate la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorii mari scriitori în franceză vor fi premiați cu câte 6.000 de euro
Viitorii mari scriitori în franceză vor fi premiați cu câte 6.000 de euro

În timp ce francezii continuă să-și bată joc de români în emisiunile de divertisment, la Oradea se desfășoară zilele acestea mai multe manifestări francofone. Chiar astăzi, la Filarmonica de Stat, vor fi premiați cei mai promițători tineri scriitori în limba franceză, din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa.

De joi până duminică, Oradea este centrul unor manifestări francofone, prilejuite de decernarea premiilor PIJA 2011 (Prix Interrégional Jeunes Auteurs). Premiile PIJA se acordă pentru a doua oară în România și pentru prima dată la Oradea. Concursul se adresează tinerilor scriitori de limbă franceză, cu vârste cuprinsă între 15 şi 20 de ani, din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa. Concursul are două etape. În primă fază sunt selectate cele mai bune lucrări la nivel național, după care acestea ajung în fața unui juriu internațional compus din scriitori, scenariști, jurnalişti şi foşti laureaţi ai PIJA. Toate textele câştigătoare vor fi publicate în Elveţia, de către editura l'Hèbe. În ultimii 12 ani, la concurs au participat peste 800 de tineri români, dintre care 41 au fost premiați. Șapte dintre aceștia au fost din Oradea.

Cultură

Evenimentele de la Oradea sunt organizate de către Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Oradea, PIJA Roumanie, A.R.P.F. (Association Roumaine des Professeurs de Français) - Filiala Bihor, în parteneriat cu PIJA Suisse, Franche-Comté, Bourgogne (Franţa), Belgia şi Aoste (Italia) . Musafirii francofoni au vizitat zilele acestea monumentele reprezentative din oraş, iar vineri au asistat la un moment literar-artistic în limba franceză la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Șincai", susţinut de către elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu" şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia".

 Premii de 6.000 de euro

Decernarea oficială a premiilor PIJA va avea loc astăzi, la Filarmonica din Oradea, între orele 15.00 și 18.00. Practic, fiecare dintre cei 17 tineri scriitori în limba franceză din România, Elveţia, Italia, Belgia şi Franţa va primi câte un premiu în valoare de 6.000 de euro. Printre aceștia se numără și doi laureaţi din România, Maria Vlad şi Cătălin Bălan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite