Unul dintre cele mai mari proiecte de construcție rapidă va fi lansat luni în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea costrucției Big-Build va reuni peste 100 de voluntari, oameni de vârstă, profesie, religie, etnie diferite din Irlanda de Nord și din România  În numai cinci zile, 12 locuinţe vor fi ridicate de la fundație la acoperiș și vor fi predate la cheie unor familii care locuiesc în condiţii foarte grele.

Voluntarii din Irlanda de Nord au organizat, alături de organizația Habitat for Humanity din țara lor, mai multe evenimente de strângere de fonduri pentru construcția celor 12 locuințe românești. Au apelat la prieteni și familie, la companii, politicieni și oameni de afaceri din comunitatea lor pentru a putea realiza acest proiect ambițios în România.

De la baracă la o casă

Proiectul se desfășoară pe cea mai sărăcăcioasă stradă din Beiuș, pe locul unde până acum 2 luni era ,,Casa Albă".  Aceasta era o veche baracă văruită demult în alb, folosită în trecut ca dormitor de șantier pentru muncitori. În timp, baraca a devenit  locuinţă pentru opt  familii sărace. Fără niciun fel de termoizolaţie, fără baie sau bucătărie, fără apă curentă, oamenii și-au dus viața cu greu de la o zi la alta.

„Aia nu era casă, era un grajd. Este inuman să trăieşti în asemenea condiţii. De fiecare dată când ploua, curgea apa prin acoperiş, iar când reparam curgea prin alt loc. Noaptea baraca scârţâia din toate încheieturile şi adormeam cu teama că se va prăbuşi; nu mai vorbesc de șobolanii și gândacii de care ne-am scârbit" povesteşte Florian Oros, unul dintre locatarii Casei Albe, acum beneficiar al unei locuințe Big Build 2010.

Lansare de Ziua Mondială a Habitatului

Lansarea construcţiei BIG BUILD va avea loc luni 4 octombrie 2010, zi  declarată Ziua Mondială a Habitatului și sărbătorită în fiecare an. Această zi a fost desemnată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite în 1986. Numărul oamenilor care locuiesc în condiții de sărăcie extremă depășește astăzi 1miliard și, conform estimărilor la nivel global, va depăși 2 miliarde până în anul 2030.

Un proiect cu tradiție

Big Build este deja un eveniment important al asociației Habitat for Humanity România. Anul trecut, peste 250 de voluntari români şi străini au ridicat 10 locuinţe în doar 5 zile, alături de beneficiarii proveniţi din orfelinate, sau săraci. La acțiune  au participat personalităţi ale sportului românesc, ambasadori şi politicieni din Irlanda de Nord şi România.

"Mi-a plăcut tare mult atmosfera de şantier pe parcursul celor 5 zile obositoare dar atât de încărcate cu emoţii. Am fost mulţi, am lucrat susţinut şi ne-am simţit cu toţii extraordinar. Am invatat multe de la familia care locuieşte acum în casa la care am ajutat si eu pentru că a muncit cu noi pe toata durata proiectului." a afirmat Ian Caddell, voluntar Big Build 2009.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite