Profesor universitar, reţinut. Şefa de lucrări Camelia Dalai vindea note şi subiecte rezolvate pe sute de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Medicină din Oradea este lovită de un nou caz de luare de mită. După ce săptămâna trecută a fost arestată profesoara  Adriana Nicoleta Pirte, în această seară a fost reţinută Camelia Dalai, şefa de lucrări a aceluiaşi departament.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor susţin că în sarcina Cameliei Dalai s-au reţinut 6 infracţiuni de luare de mită, dar şi două infraţiuni conexe celor de corupţie. Astfel, potrivit anchetatorilor, în perioada Mai-Septembrie, Dalai ar fi primit sume între 300 lei şi 100 euro, cosmetice, cafea şi un stilou de la 6 studenţi pentru a-i promova la examenul de la disciplina “Protetică dentară”.

“În ce priveşte infracţiunile conexe, la sesiunea de examene din luna iunie 2016, s-a folosit de funcţia sa şi a încredinţat către doi studenţi subiecte de examen rezolvate pentru ca aceştia să ia note maxime şi să poată intra în următorul an pe locuri bugetate”, a precizat procurorul Maria Cotrău, adjunctul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procurorii urmează să decidă, mâine, dacă vor solicita instanţei arestarea Cameliei Dalai.

Săptămâna trecută, profesoara  Adriana Nicoleta Pirte a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru nu mai puţin de 15 infracţiuni de luare de mită.

 “În exercitarea atribuţiilor funcţiei didactice de profesor universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, în perioada mai – septembrie 2016, Adriana Pirte a primit sume cuprinse între 50 şi 400 de euro precum şi diverse bunuri (parfum, bijuterii), cu titlu de mită, de la mai mulţi studenţi pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ”, susţin procurorii.

În vara lui 2014, fostul prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Constantin Romanul a fost prins în flagrant, în timp ce primea mită de la două studente pentru a le promova la examene. Flagrantul fusese realizat la cabinetul medical din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde Adrian Constantin Romanul îşi desfăşoară activitatea în calitate de medic la Secţia Oro-Maxilo-Facială, Compartimentul ORL.

Cu prilejul percheziţiei realizate, procurorii găsiseră sume importante de bani şi documente, care confereau indicii concrete că şi în zilele anterioare medicul pretinsese şi primise de la studenţii din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, bani pentru a promova, în perioada imediat următoare, examenele din sesiunea de vară.

Romanul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite