Au rămas pietoni datorită vitezei excesive și a consumului de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii șoferi bihoreni se încăpățânează să ignore legislația rutieră, iar când sunt descoperiți de polițiști ajung în situația de a le fi suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Miercuri C.I.T., de 54 de ani, din Municipiul Cluj Napoca, a fost surprins de aparatul radar pe raza localităţii bihorene Corniţel, cu viteza de 101 Km/h. În același context a fost surprinsă și B.R., de 53 de ani, din Municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sarcadului din localitate, cu viteza de 104 Km/h, înregistrată radar.

Conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu nouă puncte amendă (un punct amendă = 60 lei), iar permisul de conducere le-a fost ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Nici amatorii de licori ale lui Bacchus nu au scăpat de vigilența polițiștilor rutieri. Astfel că, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.40, a fost depistat C.V., de 40 de ani, din localitatea bihoreană Haieu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 59, în localitatea 1 Mai, având o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Șoferului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale. Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Bihor.

De asemenea, în jurul orei 23.30 a fost depistat orădeanul C.A.I., de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism în P-ţa Ion Creangă din Oradea, având  o concentraţie alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi în acest caz s-au recoltat probe biologice, iar cercetările sunt continuate poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite