Pasajele supraterane de pe centură vor fi deschise circulaţiei înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajele se vor finaliza inainte de termen
Pasajele se vor finaliza inainte de termen

Veşti bune de la Ministerul Transporturilor. Două pasaje peste Centura Oradea, Ciheiului şi Nojoridului, vor fi finalizate în această lună, înainte de termen.

Pasajul Nojoridului are un stadiu de execuţie de 99%. Momentan, se realizează marcajele rutiere pe întreaga lungime de 630 de metri. Traficul pe acest pasaj va fi deschis în luna septembrie 2016, cu două luni înaintea termenului iniţial, stabilit în noiembrie 2016.

Pasajul Ciheiului este executat în proporţie de 98% şi are o lungime de 484 de metri. Lucrările vor fi încheiate tot luna aceasta, înainte de termenul de finalizare anunţat. 

Proiectele tehnice ale celor două pasaje au fost elaborate de Primăria Oradea şi transmise ulterior către CNADNR pentru efectuarea licitaţiilor de execuţie a lucrărilor.

"Aceste proiecte sunt un exemplu clar de profesionalism, mai ales că terminarea lucrărilor se face cu două luni mai devreme, o dovadă că este posibilă o asemenea mobilizare", a declarat Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe. 

În ce priveşte DN 76, ministrul  Transporturilor a verificat stadiul execuţiei lucrărilor şi ritmul de lucru al constructorilor şi şi-a exprimat sprijinul pentru acest proiect. Reabilitarea DN 76 a început din 2009. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite