Un șofer și-a „parcat” mașina în șanț după ce a urcat la volan sub influența alcoolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a dovedit că şoferii consumaseră alcool înainte de a se urca la volan
S-a dovedit că şoferii consumaseră alcool înainte de a se urca la volan

Un bărbat din localitatea Roșiori a urcat la volan sub influența alcoolului și a pierdut controlul mașinii ajungând în șanțul de pe marginea șoselei, etilotestul a relevat o concentrație alcoolică de 1,48 miligrame de alcool în litrul de aer epirat.

Ieri în jurul orei 01.30, patrula intercomunală formată din poliţişti ai Biroului de Ordine Publică pentru mediul Rural şi din cadrul I.J.P.F. Bihor au depistat pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Roşiori pe localnicul U.F., de 37 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.

În urma evenimentului rutier, vehiculul a fost avariat uşor, iar verificarea cu aparatul etilo-test s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astăzi în jurul orei 02.45, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta l-au depistat în trafic, pe strada I.L. Caragiale din Salonta, pe localnicul D.D.S., de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite