Tot mai mulţi orădeni îşi petrec timpul liber la bazele hipice din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a scăpa de stresul cotidian, orădenii aleg să se relaxeze călărind, la cele două baze hipice din judeţ.Orădeanul Cristian Jurcuţ a mers pentru prima oară la călărit în urmă cu doi ani, şi de atunci nu scapă nicio ocazie să se relaxeze în şaua cailor.

În viaţa de zi cu zi, orădeanul Cristian Jurcuţ este instructor de dans. Face mişcare tot timpul, prin natura meseriei sale. Asta nu îl împiedică însă să găsească o formă relaxare prin care să exploreze locuri aparte din natură. Si nu oricum, ci de pe spinarea unui cal.

Relaxare totală

Instructorul de dans a ajuns întâmplător la baza hipică Il Cavallino din Băile Felix, acum doi ani, cu un grup de prieteni care mai practicaseră călăritul. „Prima dată am fost la călărit acum doi ani şi jumătate, însoţit de câţiva prieteni. Ei au mai fost la baza hipică şi mi-au propus şi mie să merg", spune Cristian Jurcuţ. În timp, călăria a devenit un alternativă plăcută de petrecere a timpului liber pentru orădean şi grupul său de prieteni. „De multe ori mergeam o gaşcă întreagă de vreo 10 persoane, în  week-end. Era un mod plăcut de a ne petrece timpul liber. Acum mergem şi mai puţini, în funcţie de programul fiecăruia", zice orădeanul.Cu toate că la început nu ştia deloc să călărească, treptat, Cristian Jurcuţ a deprins tainele „statului în şa". „Nu ştiam să călăresc deloc când am fost pentru prima dată la baza hipică. Am învăţat totul imediat. Acum cunosc toate mişcările. Merg aproape lună de lună. Plătesc 40 de lei pentru oră", spune Jurcuţ. Cel mai mult, orădenul adoră senzaţia unică pe care o trăieşte atunci când galopează. Atât călăritul în sine, cât şi locurile prin care se poate plimba pe cal, sunt lucruri de care Jurcuţ nu s-ar mai lipsi. „Îmi place liniştea din pădure, locurile unice de la avenul din Betfia, iar de pe cal, senzaţia e unică. Te desprinzi de agitaţia din oraş, e relaxare totală", dezvăluie Cristian Jurcuţ.

Primul în Bihor

Baza hipică Il Cavallino din Băile Felix, situată la ieşirea spre Deva pe drumul european E79, este cea mai veche din judeţul Bihor. Cei care doresc să îşi petreacă timpul liber la călărie pot beneficia de plimbări de agrement, echitaţie cu ponei pentru copii, plimbări în puncte de atracţie ale zonei, plimbări cu trăsura, trasee de anduranţă şi cursuri de călărie.  „Avem 14 cai pentru călărie şi doi pentru trăsură. O plimbare de o oră costă 40 de lei, dar avem şi abonamente de 400 de lei pentru 13 ore", spune Daniel Oniţa, instructor de echitaţie la baza hipică din Băile Felix. Celui care vine la călărit i se dă un cal şi un instructor care emrge înainte lui, pe traseele stabilite. Copii se află printre clienţii fideli ai bazei hipice. „Sunt câţica copii care şi-au făcut abonamente şi vin să înveţe călăritul. Avem cursanţi şi de doi ani, care călăresc ponei.Totodată, avem şi o doamnă de peste 65 de ano. Media de vârstă a celor care vin aici este de 30 de ani. Zilnic vin 20 de oameni", spune instructorul. Baza hipică Il Cavallino este deschisă zilnic între orele 10 şi 21.

Club de echitaţie

Un alt loc în are bihorenii pot învăţa să călărească ori se pot relaxa în şa este în comuna Ineu de Criş, situată la o distanţă de 20 de kilometri faţă de Oradea. Aici se găseşte complexul de agrement King`s Club, în cadrul căruia funcţionează un club de echitaţie. „Clubul funcţionează din luna aprilie a acestui an. În prezent deţinem şase cai din rasa olandeză frizian. Această rasă este considerată cea mai veche din lume, iar un exempalr olandez costă şi 10.000 de euro”, spune Lucian Coroiu, unul dintre administratorii complexului de la Ineu de Criş. Cei care doresc să se plimbe călare pe cele 25 de hectare ale complexului trebuie să plătească 50 de lei pentru o şedinţă de 35 de minute, sau 300 de lei pentru un abonament cu opt şedinţe. La King`s land se poate călări între orele 9 şi 23.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite