Peste 500 de orădeni refuză să declare racordul la apă, curent sau canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii nu-și declară utilitățile
Oamenii nu-și declară utilitățile

Toate persoanele care şi-au racordat imobilele la utilităţi (apă-canalizare, energie electrică şi încălzire) şi care nu au înştiinţat Primăria despre acest fapt, sunt așteptate cu declarațiile. Potrivit legii, aceste declarații trebuiau depuse la maxim o lună de la schimbare.

Potrivit Codului Fiscal, oamenii au obligaţia să depună declaraţii fiscale în 30 de zile de la data când se realizează modificări care conduc la recalcularea impozitului pe clădiri.

Conform prevederilor legale, la stabilirea valorii impozitului pe clădiri se are în vedere şi dacă imobilul este dotat cu utilităţi sau nu. Astfel, la un imobil fără instalaţii, impozitul este cu 68% mai mic decât la unul cu instalaţii. Având în vedere ca valoarea unui imobil este mai mare dacă este racordat la utilităţi, implicit şi impozitul va fi mai mare.

Scutiți de taxe

Persoanele care se vor prezenta, până la sfârşitul anului 2010, şi pentru care se vor stabili obligaţii de plată de la data racordării la reţelele publice de apă, canalizare, electricitate şi încălzire vor beneficia de scutirea de majorări şi penalităţi de întârziere, cu condiţia achitării impozitelor restante într-o perioadă de 3 luni de la înştiinţarea lor.

Se consideră imobil dotat cu instalaţii numai acela care are toate cele trei utilităţi:

- apă şi canalizare (contract încheiat cu Compania de Apă), cu menţiunea că instalaţia de canalizare este considerată doar acea instalaţie care conduce apa menajeră în reţeaua publică (exclus fose septice).

- energie electrică

- încălzire centralizată (indiferent că este de la oraş, proprie cu lemne sau alt combustibil, pe gaz sau că este încălzire cu apă geotermală)

Sute de orădeni în ilegalitate

Municipalitatea face un apel şi către cei care s-au racordat în comun la utilităţi, respectiv la canalizare (cazul imobilelor cu mai multe apartamente cu curte comună) să se prezinte la camera 9 (parter, Primăria Oradea) cu contractele încheiate pentru completarea declaraţiilor rectificative.

În urma verificărilor efectuate de către Direcţia Economică din cadrul Primăriei Oradea, reiese că din cele 5778 de persoane fizice abonate la Electrocentrale, Distrigaz sau Compania de Apă, 697 nu şi-au depus declaraţii rectificative, nedeclarându-şi astfel utilităţile. Pentru cele 697 de persoane fizice s-au transmis înştiinţări în vederea depunerii acestora.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite