Ce avere a adunat medicul orădean Doru Crăiuţ, acuzat că ar fi testat medicamente pe paciente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ginecologul orădean Doru Crăiuţ, suspectat că ar fi testat medicamente pe paciente fără acordul acestora, are o avere impresionantă.  Un apartament, o casă în Oradea, o casă de vacanţă şi patru spaţii comerciale, dar şi terenuri - acestea sunt bunurile imobile ale medicului Doru Crăiuţ Pe lângă aceste proprietăţi, medicul a mai declarat că are bijuterii în valoare de 14.000 de lei, dar şi depozite în bani, la d

Doctorul este acuzat că ar fi încheiat cu o firmă farmaceutică un contract în urma căruia erau testate medicamente pe pacientele internate în maternitate, fără ca acestora să li se aducă la cunoştinţă acest lucru. Mai mult, Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nu îşi explică de ce în conturile spitalului nu au intrat mai mulţi bani, în urma testelor. „Am aflat că respectivul studiu este evaluat la aproximativ jumătate de milion de dolari, dar în contul maternităţii au intrat 254 de dolari", a precizat Gavrilă Grebenişan, managerul Spitalului Judeţean Orade.

Potrivit declaraţiei de avere postate la data de 20 iunie 2011, pe site-ul Spitalului Judeţean, meseria de ginecolog i-a adus câştiguri impresionante medicului orădean Doru Crăiuţ. Acesta deţine patru terenuri agricole şi intravilane. Cele intravilane sunt în Oradea şi au fost cumpărate în anul 1995 respectiv 2006. Dintre cele două terenuri agricole, unul este moştenire, iar celălalt a fost cumpărat, în anul 1996 în localitatea Bulz.

Când vine vorba despre proprietăţi, lista doctorului Crăiuţ este una lungă. A moştenit în anul 2001 un apartament pe strada Nicolae Jiga. Pe aceeaşi stradă, şi-a cumpărat două spaţii comerciale, unde îşi desfăşoară activitatea centrul medical Euclid. Medicul orădean mai deţine o casă de locuit în zona centrală a oraşului, pe strada Mihai Eminescu, o casă şi un spaţiu comercial tot în zona centrală, de această dată pe strada Republicii plus încă un spaţiu comercial pe Bulevardul Dacia, acolo unde funcţionează o parte din centrul medical Euclid. Totodată, Crăiuţ mai are o casă de vacanţă la Vadu Crişului, pe care a construit-o în anul 1996.

Bijuterii de 14.000 de lei

La capitolul bunuri mobile, fostul şef al Maternităţii Oradea şi-a trecut autoturismul marca BMW, cumpărat în anul 1999, în timp ce bijuteriile moştenite depăşesc valoarea de 14.000 de lei.

Sumele din depozitele ginecologului au multe zerouri. În acest an, şi-a deschis două depozite de 15.500 de dolari şi de peste 16.000 de euro. Totodată, medicul mai deţine un card cu 75.000 de lei, iar lista depozitelor continuă cu două conturi de peste 35.000 de euro, respectiv 139.000 de euro şi alte două conturi  de 32.000 şi 44.500 de dolari .

În ce priveşte bunurile acordate în nume personal, dr. Doru Crăiuţ a trecut suma de 20.000 de euro, iar când vine vorba despre datorii, acesta are un împrumut neutilizat de 200.000 de euro, de la persoane private.

La capitolul venituri, de la Universitatea Oradea a obţinut în ultimul an peste 90.000 de lei, din colaborări a stâns aproape 650 de lei, în timp ce chiriile i-ai adus peste 36.000 de lei. Totodată, dividendele deţinute i-au mai rotunjit veniturile cu 5.500 de lei.

Luat în vizor de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor s-au autosesizat, săptămâna trecută, în cazul medicului ginecolog Doru Crăiuţ.  Fostul director medical al Maternităţii Oradea, este acuzat că ar fi încheiat cu un producător de medicamente un contract pentru teste clinice pe pacientele sale, care nu şi-ar fi dat acordul pentru acest lucru.  „Se lucrează la întocmirea actelor premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu", a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor.

Doctorul Doru Crăiuţ este acuzat că ar fi încheiat cu o firmă farmaceutică un contract în urma căruia erau testate medicamente pe pacientele internate în maternitate. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) i-au luat apărarea medicului ginecolog. Aceştia susţin că studiile încheiate în urmă cu aproape un an au fost avizate inclusiv de dr. Liana Antal, managerul spitalului la aceea vreme. Nici reprezentanţii ANM nu au putut dovedi existenţa acordului pacientelor. „Noi nu am cerut acordul pacienţilor, ci doar modelul de tipizat în baza căruia este realizat acest pas", a precizat Anca Crupariu purtătoarea de cuvânt a ANM. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nu îşi explică, însă, de ce în conturile spitalului nu au intrat mai mulţi bani, în urma acestor teste clinice, de vreme ce actele par în regulă. „Am aflat că respectivul studiu este evaluat la aproximativ jumătate de milion de dolari, dar în contul maternităţii au intrat 254 de dolari", a precizat Gavrilă Grebenişan, managerul Spitalului Judeţean Oradea. Doctorul Căriuţ nu a putut fi contactat. Surse medicale spun că acesta este plecat în SUA.

Laparoscupul sub lăcat

Medicul Doru Crăiuţ mai este acuzat şi de faptul că a folosit doar pentru sine laparoscopul donat Maternităţii de către Universitatea Oradea. În plus, s-a constatat că nu a completat, după fiecare operaţie, aşa cum era obligat, registrul protocol operator, document în care trebuia să consemneze toate informaţiile privind operaţiile făcute, iar post-operator a omis să dispună examinări histopatologice, care au rolul de a confirma sau infirma suspiciunea unor tumori. „În anul 2008, după 13 operaţii conduse de doctorul Doru Crăiuţ, s-au făcut doar şase examinări histopatologice, la fel ca în anul 2009, după 11 operaţii. În 2010, domnul doctor a făcut şapte operaţii laparoscopice şi doar patru examinări histopatologice, iar în 2011 a făcut, după opt operaţii, doar două examinări", a declarat, directorul medical al Maternităţii orădene, conferenţiarul universitar Petru Chitulea. Pentru aceste sesizări, medicul Crăiuţ este cercetat de Colegiul Medicilor. Doctorul Doru Crăiuţ a deţinut funcţia de şef al secţiei de Obstretică IV până la data de 26 august 2011, atribuţiile deţinute fiind preluate după această dată de dr. Viorica Ţiţ.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite