PORTRET / Americanul Bennett Mason ştie care este cheia fericirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bennett Mason
Bennett Mason

La mai puţin de 20 de ani, Bennett Mason ştie care este menirea sa în viaţă.  Americanul vrea să-i ajute pe oameni să-şi găsească fericirea, aplicând, combinate, legile mormonilor şi ale psihologiei. A studiat trei ani istoria artei.

PROFIL
Născut: 13 mai 1990, Arizona
Studii: Facultatea de Istorie a Artei, SUA
Familie: Are patru fraţi şi surori

Avea doar 11 ani când, fiind cu familia sa în America de Sud, în Chile, a aflat ce înseamnă să ajuţi oameni aflaţi la ananghie şi să primeşti, în semn de mulţumire, un zâmbet sau o privire caldă şi recunoştinţă sinceră. „De atunci, de când am petrecut trei ani în Chile, mi-am dorit să plec în misiune, într-o ţară străină. Am visat să cunosc oameni simpli, pe care să-i pot ajuta cu un sfat sau prin a-i asculta”, povesteşte Bennett Mason.
Tânărul a ajuns la Oradea printr-o întâmplare, fiind trimis în misiune în România, printr-o hotărâre a unui superior. Rolul său în România este acela de a-i învăţa pe cei de aici despre un alt testament al lui Isus Hristos (Cartea lui Mormon) şi, în mod secundar, limba engleză. Asemenea colegilor săi mormoni, care pleacă în misiuni de doi ani în ţări din toate colţurile lumii, Bennett Mason a învăţat limba română în cadrul unui centru de pregătire din SUA, înainte de a veni în ţară. „Limba română este destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât în sud se vorbeşte într-un fel şi aici, în Ardeal, sunt multe cuvinte împrumutate de peste graniţă”, povesteşte mormonul, care a locuit aproape cinci luni la Piteşti. Cu toate acestea, limba nu-l împiedică să oprească orădenii pe stradă sau să le bată la uşi, pentru a le vorbi despre iertare şi despre Isus.
„Oamenii de aici au multe prejudecăţi în ceea ce ne priveşte, dar, comparativ cu americanii, sunt politicoşi şi au răbdare să ne asculte”, a observat tânărul. Consecvent, până acum a împărţit la Oradea mii de cărţi ale lui Mormon, hotărât să-şi promoveze „reţeta fericirii”. Ca să ajungă în misiune în România a strâns zece mii de dolari, muncind în mai multe locuri, mai bine de doi ani.
După ce îşi va termina misiunea din România, Bennett Mason vrea să studieze psihologia, în Statele Unite ale Americii. „Pentru că viaţa este foarte grea şi oamenii nu mai ştiu să fie fericiţi, aş vrea să-i ajut în acest sens, să le arăt cum să se bucure de micile surprize ale vieţii”, spune tânărul. „Cred că principiile psihologiei se împletesc perfect cu cele ale religiei noastre, ajutând la găsirea fericirii”, povesteşte mormonul.

Suflet de artist
Tânărul a studiat istoria artei, timp de trei ani. Este pasionat de perioada Renaşterii şi de stilul baroc. Pe viitor, când va fi psiholog, vrea să continue să picteze în acril şi să sculpteze în lut, ca hobby.

Întrebări şi răspunsuri

Cum îţi par oamenii din România, comparativ cu cei din Chile?
Persoanele pe care le-am cunoscut în Chile sunt cele mai deschise şi mai politicoase, cu oricine le-aş compara.

În care oraşe din România îţi mai doreşti să ajungi?
Vreau să trăiesc o perioadă la Braşov, Sighişoara, Cluj şi Timişoara. Am înţeles că am ce vedea acolo.

Cum te-ai descrie?
Prietenii spun despre mine că sunt o persoană amuzantă. Adevărul este că îmi place să glumesc şi să fac farse.

Ce-i place
Tânărului îi place să se dea cu placa, indiferent că este vorba despre apă sau zăpadă. „Ador să ies la munte, în camping. Cel mai mult mi-a plăcut când am fost cu cortul în Argentina”, povesteşte Bennett Mason. Cartea sa preferată este „Divina comedie”, opera lui Dante Alighieri. „Este complexă şi bine gândită”, consideră mormonul.

Ce nu-i place
Bennett Mason are o listă scurtă a lucrurilor sau fiinţelor care îi displac. „Nu-mi plac roşiile, televiziunea, Lady Gaga, Matthew McConaughey şi vremea prea fierbinte”, spune tânărul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite