Bani europeni pentru doctoranzii care studiază la Universitatea din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raul Gutin spune că doctoratul, pe lângă volumul imens de muncă, reprezintă și o provocare financiară
Raul Gutin spune că doctoratul, pe lângă volumul imens de muncă, reprezintă și o provocare financiară

Fiecare doctorand orădean va beneficia de o bursă de aproximativ 1.800 de lei pe lună. Lansarea proiectului care le asigură finanţarea a avut loc astăzi, în Aula Magna a Universităţii Oradea.

Universităţii Oradea i s-a aprobat o finanţare nerambursabilă de peste 4.860.000 de lei, pentru proiectul „Studii doctorale şi doctoranzi pentru cercetarea competitivă, în societatea bazată pe cunoaştere”.
Acest lucru înseamnă că treizeci de doctoranzi ai Universităţii Oradea, din anul întâi, vor primi o bursă doctorală lunară în valoare de 1.850 lei. Singura lor obligaţie este aceea de a termina teza de doctorat în trei ani şi de a studia în străinătate pentru o perioadă de minimum trei luni. Doctoranzii cred că principalul beneficiu al acestui proiect va consta în creşterea calităţii capitalului uman. „Foarte multe persoane renunţau până acum la doctorat, din considerente financiare. Sunt sigur că proiectul va fi un succes pe termen mediu şi lung, prin capitalul uman mai bun”, spune Raul Mircea Gutin, unul dintre doctoranzi. Acesta pregăteşte teza „Istoricul dezvoltării durabile”, sub coordonarea profesorului Ioan Horga.

Lupta pentru învăţătură
Afrodita Borma, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi a unui masterat în domeniul turismului, predă economie europeană la facultatea pe care a absolvit-o. Aceasta este convinsă că fără bursă i-ar fi fost foarte dificil să studieze şi să se întreţină, pe durata doctoratului.
„Bursa o voi folosi pentru a-mi cumpăra materialele necesare, cărţile de specialitate, care majoritatea sunt în limbi de circulaţie internaţională şi costă chiar şi o sută de euro sau de lire”, spune Afrodita Borma. Şi aceasta îşi va axa teza de doctorat pe tema dezvoltării durabile, pe care o consideră foarte actuală. Mobilitatea obligatorie, de minimum trei luni, o va face probabil în Ungaria. Pentru perioada în care va face cercetare în străinătate va primi o bursă dublă, de circa 3.700 lei. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite