Trafic de vacanţă: coşmar în Centrul Civic din Oradea, din cauza lucrărilor la pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FOTO: În zona Cele Trei Crişuri se circulă bară la bară din cauza limitei de viteză. Nervi întinşi la maximum şi cozi de câteva zeci de metri. De asta au parte şoferii orădeni care circulă zilele acestea prin Centrul Civic.

Vezi aici galerie foto

În această dimineață, în zona Cele Trei Crișuri se circula bară la bară. Vestea proastă este că șoferii orădeni vor avea de îndurat calvarul din trafic încă două zile. „De astăzi și până joi la orele 18.00, accesul pe podul Dacia, unde au loc lucrări de turnare a betonului, va fi permis numai autoturismelor și doar pe o singură bandă de sens, cu limitare de viteză", a informat Carmen Tocuț, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Local Oradea OTL. Lucările de reabilitare a șinelor de tramvai din Centrul Civic și reamenajarea unei noi girați a dat peste cap toată circulația din zona Cele Trei Crișuri. Șoferii orădeni vor trebui să se înarmeze cu multă răbdare și nervi de oțel pentru că lucrările se vor finaliza abia în toamnă.

Variantă ocolitoare

 „Circulația pe pod se desfășoară pe un singur sens, cu limitare de viteză la 5 km/h și tonaj maxim de 3,5 tone. Pentru autovehiculele care circulă dinspre B-dul Ştefan cel Mare înspre strada Republicii, ce depăşesc 3,5 tone, va fi obligatoriu virajul spre strada Muzeului, iar autovehiculele de tonaj care circulă pe relaţia  Averescu - Cele Trei Crişuri vor avea interdicţie de a vira la dreapta spre podul sus - menţionat", a explicat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Șoferi nemulțumiți

Pentru lucrările de renovare a șinelor de tramvai și amenajarea sensului giratoriu, dar și pentru haosul gratuit creat în trafic, primăria plătește aproape 11.300.000 de lei. Șoferii sunt nemulțumiți că trebuie să aștepte minute în șir pentru a traversa zona centrală, în special în cursul zilei când temperaturile depășesc 30 de grade Celsius. „Este foarte deranjant pentru șoferi, mai ales în această perioadă. Nu contest că lucrările de renovare și amenajare a zonei centrale nu sunt bune, dar îngreunează traficul, iar semnele de circulație nu sunt bine poziționate, astfel că șoferii nu știu exact pe unde să circule", a mărturisit Cristian Ferche, șofer profesionist.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite