Antrenamentul rusesc pentru muşchi, specialitatea unui orădean (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou sistem de antrenament ce implică o greutate de piaţă folosită în Rusia câştigă teren în capitala Bihorului. Kettlebell-ul a fost adus în Oradea de Sebastian Moş, singurul antrenor român certificat în acest sport, dependent de sporturi de contact.

Kettlebell sau „girya” este o greutate tradiţională rusească, fabricată din fontă, care arată ca o bilă de bowling cu mâner. Este cel mai bun instrument pentru antrenamentul întregului corp, susţin practicanţii acestui sport.
„Am făcut o grămadă de sporturi, de la tennis, judo şi şah, până la body-building, pentru care mă documentam înainte citind din revistele de specialitate. Pot spune că sunt dependent de acţiune şi am descoperit kettlebell în 2007. Mi-a plăcut pentru că pe lângă antrenamentul fizic te ajută să controlezi mult mai bine forţa de care dispui şi îţi măreşte capacitatea de utilizare a muşchilor”, a povestit Sebastian Moş.

Te întăreşte
În acest moment, Sebastian are mai multe grupe pe care le pregăteşte în Oradea şi cursurile sunt animate, foarte diferite de sporturile clasice. „Simt diferenţa după antrenamentele de kettlebell, pentru că am observat că acum rezist mai mult la efort. Dacă într-o zi suprasolicit o grupă musculară, nu mă resimt a doua zi”, a explicat Robert Fesus, unul dintre practicanţii de kettlebell.
Pe deasupra, Sebastian Moş recomandă acest tip de antrenament tuturor celor care vor să scape de kilogramele în plus. „Kettlebell-ul te ajută să scapi de kilogramele în plus, iar cu o dietă potrivită poţi să ajungi la silueta sau forma pe care ţi-o doreşti”, a spus antrenorul.

Ce este kettlebell?
Greutatea de antrenament diferă pentru fiecare nivel al celui care se antrenează. „Girya” se măsoară în pud-uri. Pudul este o măsură tradiţională rusească egală cu 16.38 kg. Există greutăţi de 1 Pud (16kg), 1,5 Pud (24kg), 2 Pud (32kg), 2.5 Pud (40kg) şi 3 Pud (48 kg, numită şi Bestia). Antrenamentul de kettlebell vizează toate aspectele fitnessului – rezistenţă, forţă, mobilitate, rapiditate şi cardio. „Girya” poate înlocui oricare din instrumentele de antrenament clasice: gantere, greutăţi pe bară fixă sau mingi medicinale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite